Diskoteka Festival, cel mai mare festival muzical organizat în Timișoara

0

 Diskoteka Festival, cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii anilor 80 și 90, se va desfășura între 31 mai și 2 iunie 2019 în Timișoara și va reuni peste 50 de artiști printre care Modern Talking, Ace of Base, CC Catch, Alphaville, Sandra, Nana, Haddaway sau East 17.

Pe parcursul celor 3 zile de festival (31 mai, 1 și 2 iunie), vocile hiturilor care au definit muzica de dans din perioada anilor 80 și 90 vor transforma Stadionul ‘Dan Păltinișanu’ în cea mai mare discotecă în aer liber din lume printr-un maraton concertistic impresionant desfășurat pe 5 scene. Peste 50 de artiști, care au lansat pe bandă succese muzicale ce se dovedesc și astăzi la fel de actuale, precum No Mercy, Sabrina, Mr President, Captain Jack, Modern Talking, Ace of Base (FOTO), Dr Alban, CC Catch, Sandra, Boney M, Ricchi e Poveri, Haddaway, East 17, Alphaville, Nana, Admiral C4C, în marea lor parte în premieră în România, dar și mulți alți artiști, MC și DJ români îndrăgiți, strâng rândurile la Timișoara, punând orașul de pe Bega pe harta marilor evenimente muzicale din 2019.

În 2019, Timișoara  va fi gazda celei mai mari discoteci din Europa- Diskoteka Festival! 5 scene, 3 zile de concerte pe stadion, peste 50 de artiști

Diskoteka Festival promite sa readucă publicului atmosfera anilor 80 și…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.