Dida Drăgan demontează zvonurile legate de sănătate

0

Dida Drăgan continuă să cânte, să ia – chiar și la 72 de ani – lecții de canto și să se implice în acțiuni caritabile. Puțin din viața sa iese din sfera personală și intră în cea publică, pentru că artista e și modestă, și discretă. Calități cu două tăișuri, se pare, pentru că reticența sa când vine vorba să dea interviuri a dus la apariția mai multor zvonuri care i-au pătat imaginea.

Dida Drăgan FOTO Adi Coco

„Nu locuiesc în Elveția, nu-s pocăită, nici bolnavă, nici datoare la bănci”

În exclusivitate pentru Libertatea, Dida Drăgan rupe astăzi tăcerea și demontează miturile născute în încăpățânarea’ de a nu le da apă la moară celor care țes scenarii despre viața ei.

„E prima oară când descriu viața mea. Nu sunt datoare la bănci, așa cum s-a zis, nu am avut tendințe suicidale, căci iubesc teribil viața mea, nu fac parte din biserica creștină neoprotestantă, am fost doar în vizită, cu Bodo (Bogdan Marin de la Proconsul – n.r.), să aud acolo cântece frumoase, nu m-am mutat în Elveția, așa cum se zice, la băiatul meu, mai ales că el nu mai locuiește acolo, s-a repatriat! Dar mai ales oamenii trebuie să știe că, mulțumesc Celui de Sus, nu am nici o problemă medicală, așa cum susțin anumiți doctori, judecând după anumite poze cu…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.