Detalii din viața Dianei Piviniceru de la „Exatlon”

0

‘Nu pot să îmi stăpânesc lacrimile. De ce mi se întâmple tocmai mie aşa ceva?! Exatlon era competiţia perfectă pentru mine! Îmi doream foarte mult să ajung aici! Îmi pare atât de rău de tot ce se întâmplă în condiţiile în care în ultimele zile, mă simţeam bine,mergeam normal! Însă, dacă medicii au decis că trebuie să plec, asta este! Am ajuns la final’, a spus Diana distrusă de durere la ceremonie.

Puțini sunt cei care știu cu ce se ocupă fosta concurentă de la Kanal D. ‘Sunt instructor de spinning şi personal trainer la sala unde mă antrenez. Puţini ştiu că sunt şi maseur, dar mai sunt chemată la diverse evenimente ca hostess. Timpul liber, cât mai rămâne, mi-l petrec plimbându-mă, mergând la film şi participând la activităţi în aer liber, până vine frigul’, a povestit Diana la Kanal D.

Diana a făcut sport de performanţă încă din copilărie, practicând atletismul timp de şapte ani. Vicecampioană naţională de junioare II în proba de 800 de metri şi medaliată cu bronz la 1.500 de metri, tot la junioare II, constănţeanca a renunţat la atletism din cauza unor probleme personale. Apoi, a trecut la fitness, unde ani este multiplă campionă naţională, la proba bikini-fitness, la categoria 1,69 metri.

Citește și

Recomandările culturale ale săptămânii. De…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.