Despre relații și nevoia de validare

0

Te-ai gândit vreodată pe ce se bazează relațiile, cel puțin în faza lor inițială, până începe cea a „traiului bun’ sau a plictiselii și diluării (în cazurile mai puțin fericite)? Evident că se bazează pe atracție. Și pe înca ceva: pe nevoia de validare și acceptare. Pentru că avem nevoie să fim validați într-un anume fel, acela nișat, unde noi ne simțim mai singuri, dar în același timp (mai) speciali. De aceea ne bucurăm sau ne simțim ușurați când vedem că și celălalt are aceleași preferințe ca și noi, că apreciază aceleași lucruri, că avem valori comune, că nu se uită chiar ca mâța-n calandar când vorbim despre niște chestii, că folosește același gel de duș ca și noi (și descoperim asta atunci când intrăm prima oară în baia lui). Pentru că înseamnă că am găsit pe cineva pe nișa noastră. Și cum suprapunerea nu poate să fie perfectă (și până la urmă nici nu e de dorit!), ne uităm apoi la diferențe (uneori fără să ne dăm seama).

Cred că în asta constă tatonarea în faza inițială a relațiilor: un fel de „OK, mă placi, dar oare îți plac și (îmi) accepți și ciudățeniile mele, și glumele mele răutăcioase, și rutina mea matinală, și momentele când am nevoie de singurătate, cât ești dispus(ă) să lași dacă ciudățeniile nu ni se armonizează în totalitate, cum o să poți jongla cu toate măștile și personajele mele, când nici eu poate nu mi le cunosc / gestionez în totalitate?’ Îmi aduc aminte că am citit cândva un eseu de Alain de Botton care spune că, de fapt cam asta e și cu sărutul de la prima întâlnire. O combinație între atracție, verificare a compatibilității și nevoia de testare a gradului în care te acceptă celălalt, dincolo de atracție și de compatibilitate. Un mod de a încerca așa, la nivel primar, dacă celalalt te…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.