Dependența de heroină: poveștile emoționante ale oamenilor a căror viață este o continuă luptă cu ei înșiși

0

Cu două seri în urmă mi-am aprins ultima țigară din pachet. Ultima. Am aprins-o și am tras fiecare fum mai încet și mai adânc decât de obicei. Nu mă gândeam la nimic altceva, ci doar că va fi ultima oară când îmi inund plămânii cu nicotină. Gândul mă speria cumplit. Țineam țigara între degete și deja mă gândeam cât îi duc dorul.

Amânam ultimul fum. Am rămas doar cu o bucată mică de filtru. L-aș fi fumat, dacă aș fi avut cum. Mi-am zis că cel mai bine e să mă duc la somn. Dimineața, cu ochii semideschiși, m-am uitat la ceas: era prea devreme să mă trezesc. La o secundă, gândul că vreau o țigară m-a trezit instantaneu. A trebuit să mă țin ocupată: mi-am făcut micul dejun, am citit câteva știri și am intrat, din inerție, pe Instagram. Am plecat spre birou. Am trecut de câteva magazine și benzinării, însă am rezistat tentației.

În mod normal, până ajungeam la metrou fumam o țigară. Acum ce să fac? Să mergi, Gabriela, pur și simplu să mergi! Niciodată nu am văzut mai mulți fumători ca în dimineața aia. Am coborât din metrou și m-am trezit, într-un magazin, că ceream un pachet de țigări. Nu îmi mai aduc aminte când l-am deschis, doar că m-am așezat pe o bancă și că minutele următoare m-au umplut de liniște. Rezistasem trei ore și jumătate de când mă trezisem.

Sună exagerat dacă nu fumezi, dar înlocuiește țigara cu sticla de Coca-Cola, de vin, cu o cafea, cu o prăjitură, cu persoana iubită, cu Instagram-ul. Cu toate lucrurile de care avem nevoie, care ne fac dependenți. Dependențele (de iubire, de oameni, de muncă, de sex, de obiecte sau substanțe) sunt atât de înrădăcinate în viețile noastre încât de multe ori se…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.