Demi Lovato, gest emoționant după despărțirea de iubit
Pentru a celebra Ziua Femeii, artista și-a trimis singură flori și o felicitare.
Demi își continuă tratamentul după ce a fost externată de la clinica de dezintoxicare unde s-a aflat timp de mai multe luni după ce în vara anului 2018 a luat o supradoză care aproape a ucis-o.
Cântăreața și Levy se aflau într-o relație din noiembrie 2018. Lovato a descris această relație ca fiind una „terapeutică” deoarece și Henry a avut mari probleme cu drogurile, însă a reușit să scape de dependență.
După Valentine’s Day, relația lor a început să se deterioreze brusc, iar la finalul lunii februarie s-au despărțit oficial.
Se pare că cea care a decis să pună capăt acestei relații a fost chiar artista.
„Demi și Henry au decis să se despartă deoarece niciunul dintre membrii familiei ei nu a fost de acord să intre într-o relație atât de repede. Prioritatea lor este ca Demi să se concentreze asupra ei și a sănătății sale. Demi s-a simțit copleșită și a vrut să ia o pauză pentru a se concentra asupra tratamentului și a psihoterapiei”, a declarat o sursă din anturajul cântăreței pentru eonline.
Astfel că, de 8 martie, Demi Lovato a decis să își facă singură un cadou: flori și o felicitare.
Ea a postat cadoul într-un InstaStory.
Sursă foto: Hepta
Citeste continuarea AICI