De ziua Internațională a Drepturilor Copilului, câte drepturi are copilul tău în România?
Ce mai înseamnă să fii copil în România? Oare ar trebui să existe o singură zi în care să ne amintim de cât de importante sunt drepturile lui și faptul că ele ar trebui respectate? Ei bine, în fiecare zi ar trebui să avem în minte faptul că cei mai mulți copii din România sunt afectați de sistemul care nu este pregătit să le ofere drepturile care li se cuvin.
Astăzi se sărbătoresc 30 de ani de când a fost adoptată Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. În fiecare an, UNICEF celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Copilului la nivel global. Este important să menționăm faptul că peste o treime dintre copiii din România trăiesc zilnic sub pragul sărăciei, fără să mai aducem în discuție faptul că ei nu au acces la sănătate și educație, drepturi absolut esențiale pentru dezvoltarea lor. Adică se duc la culcare flămânzi, nu au acces la școală și la servicii de sănătate.
UNICEF a organizat, cu această ocazie, un eveniment la Școala Gimnazială Ferdinand I din Capitală, la care au participat 150 de elevi cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani. La eveniment a fost prezentă și Andreea Marin, Ambasador Național pentru UNICEF în România. „Nimic nu este mai important pentru omenire decât să asigure dreptul la o copilărie fericită celor mici. Întâlnirea de astăzi este unul din rarele momente în care copiii se pot face auziți, le pot spune direct adulților cum văd ei lucrurile și cum își doresc să arate propriul viitor. Obligația noastră este să avem grijă ca drepturile prevăzute în Convenție să fie aplicate în totalitate, pentru ca milioane de copii din întreaga lume să crească fericiți și sănătoși, departe de…
Citeste continuarea AICI