De la aloe vera la acidul hialuronic: O istorie a ingredientelor cosmetice

Când mă gândeam la loțiunile minune cu care noi, femeile, am fost ademenite de-a lungul timpului sau pe care am acceptat să le folosim de bunăvoie și nesilite de nimeni, mi-a venit în minte crema lui Azazello din Maestrul și Margareta a lui Mihail Bulgakov.

Margareta, personajul romanului interzis în perioada regimului totalitar, dar rescris din memorie de către Bulgakov cu puțin timp înainte să moară, primește o cutiuță de aur de la Azazello. Acesta îi spune că loțiunea i-ar face bine, fiindcă în ultimele șase luni a îmbătrânit cumplit de tare din cauza suferinței din dragoste. Deși, într-o primă fază, Margareta este suspicioasă și se îndoiește de intențiile lui Azazello, acceptă să o ia. Găsește înăuntru o cremă grasă și gălbuie care miroasea a mocirlă, a pădure și a ierburi de baltă. Cu vârfurile degetelor începe să își ungă fruntea și obrazul, iar crema se așeza ușor și aproape că se evapora imediat de pe fața ei. Când s-a uitat în oglindă, ridurile de la colțurile ochilor dispăruseră, la fel și umbrele galbene din jurul tâmplelor, semnul vertical de-a lungul nasului a pierit ca prin magie, obrajii căpătaseră o culoare trandafirie, iar fruntea era albă și pură. Se uita la ea în oglindă și vedea o femeie cu zece ani mai tânără și nu putea să se oprească din a exclama „Vai, ce cremă!”.

Cu asemenea efecte, nici măcar pactul cu Necuratul nu mai pare o variantă atât de sordidă, nu-i aşa? De câte ori nu ne-am aflat în postura Margaretei, gata să încercăm absolut orice produs existent doar pentru a arăta fără cusur, împinse de standardele ridicole de frumusețe impuse de societate, ori convinse că o loțiune care ne va lua ridurile de pe chip ne va aduce, în schimb, iubirea vieții? Cu siguranță, de prea multe ori am căutat ingredientele magice care ne…