Dana Războiu a confirmat despărțirea de soț

0

De 11 ani, Dana Războiu a format un cuplu  admirabil  cu milionarul Bogdan Enoiu. În ochii tuturor, erau o familie fericită.  Într-o postare pe Instagram, fosta vedetă tv s-a fotografiat alături de cei copii de care este foarte mândră, iar alături a scris un mesaj pentru cei care o cunosc.

„Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua viaţă”, a notat Dana Războiu, lăsând să se înțeleagă că  ea şi Bogdan Enoiu s-au despărțit. La începutul anului, fosta prezentatore de televiziune Dana Războiu a publicat, pe contul său de Instagram, un mesaj prin care lasă să se înțeleagă că are probleme în cuplu.

„Vacanța noastră s-a terminat. Am petrecut mult timp cu copiii mei, 24/24, timp în care am jucat uno, am schiat, am sărit în pat, am mâncat multe clătite cu nutela, ne-am împușcat cu bile albe, am făcut mate și am scris propoziții complicate în română, am vorbit despre lume, despre oameni, despre noi și despre emoțiile noastre❤️Victor a schiat mult, Marc nu a vrut să schieze decât două zile, am stat cu el prin zăpada și ne-am bulgărit cu orele. A fost o vacanța aproape reușită și asta datorită copiilor mei care îmi umplu viața de bucurie. Pentru rolul de mamă dau 100% din sufletul meu și îmi iese. Și pentru cel de soție am dat 100% și nu…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.