Cum va afecta pandemia de coronavirus și implicările sale sociale ceea ce purtăm?
Moda pare ultimul lucru la care să ne gândim în timpul unei crize mondiale de sănătate. Dar, aruncând o privire asupra fluctuaților de atitudine și lifestyle într-un scenariu acum în permanentă schimbare, ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă designerii și brandurile și-ar putea adapta abordarea pentru restul anului în vederea ameliorării scăderilor de vânzări. Ar fi un pas extrem de important, în condițiile în care consumatorul își va schimba cu siguranță obiceiurile de a cheltui și de a face investiții, iar producția va avea de suferit.
La bază, moda este un domeniu emotional, iar într-o situație de criză precum cea pe care o traversăm acum oamenii își doresc în mare parte să simtă un confort, chiar dacă vorbim de unul metaforic. Vor reveni tricotajele comode din cașmir în prim plan? Sau poate halatele și hanoracele de toată ziua? Vor începe retailerii să vândă papuci într-o perioadă în care stiletto-urile sau sandalele cu platformă nu par a mai avea vreun rost?
Designerii au început în ultimul timp să renunțe la trendurile de streestyle și athleisure, optând acum pentru direcții mai rafinate de office wear. Recentele defilări pentru colecțiile de toamnă-iarnă 2020 nu au mai fost împânzite de pantofi sport și treninguri, ci de deux-piece-uri și piele. Totuși, cele mai multe nu mai rezonează în momentul de față cu obligația de auto-izolare, nici măcar pentru cei mai fashion-forward dintre noi.
În timp ce idea de confort a fost un subiect predominant în colecțiile de acum câțiva ani, sunt doar câțiva designeri care au prezentat tricotaje în colecțiile lor actuale. La Săptămâna Modei de la…
Citeste continuarea AICI