La 37 de ani, o mamă copleșită de anxietate a trebuit să învețe să-și înfrunte cele mai mari frici pentru a-și crește cei doi fii, acum în vârstă de 13 și 15 ani. O combinație de traume din copilărie, un atac terorist trăit personal și două nașteri dificile au transformat-o într-un adult care se aștepta mereu la ce e mai rău.
O copilărie marcată de frică
Frica a fost o prezență constantă încă din copilărie. Părinții săi, refugiați din Al Doilea Război Mondial, vedeau lumea ca pe un loc periculos, o perspectivă transmisă mai departe. A crescut lângă un loc de joacă în care nu a avut voie să intre niciodată, privind alți copii de la geam în timp ce se juca singură de-a bibliotecara. Contextul New York-ului anilor ’80, unde noaptea locul de joacă devenea un spațiu al petrecerilor cu cioburi și seringi, a contribuit la această teamă. Această moștenire, combinată cu o predispoziție genetică spre anxietate, a format un adult permanent în alertă.
Punctul de cotitură la o petrecere de Halloween
Deși avea numeroase temeri legate de siguranța, viitorul și sănătatea copiilor, una le depășea pe toate. „Cea mai mare teamă a mea era că vor fi ca mine: fricoși de orice.” Un moment decisiv a avut loc în timpul unei petreceri de Halloween organizate pentru grupa de grădiniță a fiului său de trei ani. Într-o clipă de neatenție, fiul cel mic, de doar 18 luni, s-a urcat pe canapea, a ajuns pe pervazul unei ferestre deschise și a fost la un pas să sară. Mama sa a reușit să-l prindă în ultima secundă. În acel moment a realizat că băieții ei erau complet diferiți: activi, curioși și neînfricați, fără alarme interne sau un instinct de supraviețuire dezvoltat. Pentru a le păstra spiritul de aventură, a înțeles că trebuie să acționeze exact pe dos față de ce îi dicta anxietatea.
„Libertatea copiilor mei mi-a oferit și mie o parte din a mea”
Dacă își dorea copii curajoși și liberi, trebuia să-și elibereze propria „bibliotecară” interioară. A început să le permită să exploreze. Când voiau să sară de pe piese de mobilier sau stânci, răspunsul era „Okay”, având mereu la ea trusa de prim ajutor. Când vedeau un traseu cu obstacole plin de noroi, făcut din echipamente agricole ruginite, îi lăsa să se joace, bazându-se pe faptul că aveau vaccinul antitetanos la zi. Acum, fiii ei schiază, aleargă repede și joacă rugby, activități pe care ea le privește cu inima strânsă. O filmare recentă o arată stând cu spatele la teren în timpul unui meci „terifiant” al fiului său. Când alți părinți află că fiul cel mic bate la tobe, reacția lor este de uimire. Pentru ea, răspunsul este simplu: libertatea lui de a fi cine este a devenit mai importantă decât frica ei. „Libertatea copiilor mei mi-a oferit și mie o parte din a mea.”
O altă perspectivă asupra lumii
Ajunși la 13 și 15 ani, băieții nu prezintă semnele de anxietate pe care ea le avea la vârsta lor, precum perfecționismul sau durerile de cap. Recent, fiul cel mare a mers într-o excursie la Londra cu un prieten. Deși mama sa l-a urmărit pe telefon fiecare minut, îngrozită de aglomerație, el a sunat-o entuziasmat. Departe de a fi deranjat de mulțime, i-a arătat pe cameră cât de frumos este totul și i-a spus: „Uite, este uimitor.” În timp ce ea va continua să vadă lumea prin ochii anxietății, fiul ei vede o lume uimitoare, de care nu îi este frică.
