Cum își înveselea Gheorghe Dinică zilele de filmare. „I-am luat sticla…”

Gheorghe Dinică a fost un actor uriaş, pe scenă sau în film, dar şi un personaj fascinant, în spatele cortinei. Apreciat în special pentru rolurile negative interpretate magistral, Dinică era un tip „de lume”, căruia îi plăcea compania muzicii şi a paharului. Pe 1 ianuarie 2019, Gheorghe Dinică ar fi împlinit 85 de ani, dacă îngerii nu l-ar fi chemat la el prea repede…

Recunoscându-i valoarea de actor, regizorul Sergiu Nicolaescu l-a distribuit pe Gheorghe Dinică (1 ianuarie 1934 – 10 noiembrie 2009) în mai multe filme ale sale. Printre acestea s-a numărat şi pelicula „Nemuritorii”, care a avut premiera în 1974.

85 de ani de la nașterea actorului Gheorghe Dinică
Recomandari85 de ani de la nașterea actorului Gheorghe Dinică

„La filmările pentru «Nemuritorii», am avut la Braşov un diferend cu Dinică, peste care am trecut însă rapid. De atunci, a devenit cel mai bun prieten al meu”, a mărturisit, pentru Libertatea, Vasile Popa (foto).

Fostul cascador şi actor a adăugat: „Când ne-am mutat cu filmările la Mangalia, Sergiu m-a băgat în cameră cu el. «Popa, stai cu Dinică în cameră şi ţine-l sub observaţie», mi-a transmis Sergiu Nicolaescu. Gigi Dinică avea obiceiul să plece din cameră şi lui Sergiu îi era frică să nu fie nevoit să scotocească tot oraşul în căutarea actorului pentru a-l lua la filmări”.

Kylie Jenner își etalează colecția impresionantă de 146 de genți Birkin
RecomandariKylie Jenner își etalează colecția impresionantă de 146 de genți Birkin

Cum ordinul se execută, nu se discută, cei doi s-au mutat în…

 

Citeste continuarea AICI

Terapia Aquablation reduce drumurile la toaletă de la 18 la doar 3 pe zi
RecomandariTerapia Aquablation reduce drumurile la toaletă de la 18 la doar 3 pe zi

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Comentariul va fi vizibil dupa aprobare.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.