Concurenții de la “Ultimul Trib”, la un pas să cedeze

0

„La mine paharul este plin de foarte mult timp. Și încerc să supraviețuiesc cu fiecare secundă, minut, cu fiecare oră. Am spus că în aventura asta pe care am acceptat-o, am făcut și armata, și pușcăria, în același timp. Nici noi nu știm de unde mai avem resurse de a participa la acest concurs”, spune Silviu Mircescu, din echipa roșie a Crocodililor.

„Și acum, dacă am rămas în trei, situația este și mai strânsă din punct de vedere emoțional, pentru că suntem la capătul puterilor și trebuie să rezistăm”, spune colegul său de echipă, Alex Filip.

„Totul e cu un impact major, pleacă ăla, vine ăla, n-ai mâncare, ba ți-e foame, ba primești nu știu ce de la căpitani, e surprinzător totul și te forțează psihologic”, adaugă Mircea Zamfir, din echipa rivală, a Lemurilor.

Diseară, echipa Crocodililor – formată din Alex Filip, Silviu Mircescu și Nelly Condeescu -, va intra în luptă cu ultimele forțe, după o noapte de nesomn petrecută în satul malgaș Sakalava, și fără să mănânce. Însă puținul de energie pe care-l mai au Crocodilii îl vor folosi la maximum pentru probele pe care le vor avea de jucat împotriva Lemurilor. „Aseară a fost petrecere în sat, iar muzica s-a oprit în momentul în care ne-am trezit noi,  adică la ora 5 dimineața.’, spune …

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.