Codin Maticiuc face filmul „Miami Bici” aproape moca
Alături de Matei Dima și Jesus del Cerro, Codin Maticiuc a ajuns cu castingul și în București. Deși ar fi putut lua în distribuție dintre prietenii lui, mai ales că filmările se vor derula în Miami SUA și cine nu ar vrea să stea câteva luni pe plajele din Miami, însă au preferat să facă castinguri reale și să dea șanse unor persoane talentate.
„Am luat un rol de băiat și un rol de fată și am zis să facem un casting pe care să-l deschidem efectiv către public. Lucru pe care mi-aș dori efectiv și pe această cale vă spun, că-mi doresc să văd castinguri anunțate undeva la liber, nu să aud eu de la un prieten, care știe de la alt prieten, care știe un regizor. Nu. Vreau să văd casting anunțat unde se caută bărbat între 30 și 35 de ani, mic, gras și blond. Perfect, eu sunt ăla. Adică vreau să știu genul ăsta de castinguri. Așa că, pentru că noi ne-am dorit și nu prea am avut parte de castinguri, am zis să facem noi primii și încurajăm să vină oameni pe care noi îi vedem că sunt un pic talentați și că au ceva. Ne-am dorit să dăm o șansă așa cum și noi am primit. Și eu și Bro pe lângă muncă am avut și un dram de noroc”, ne-a declarat Codin, în timp ce făcea schimb cu Matei Dima, cunoscut ca BROmania, de la jurizarea celor care au venit la casting.
AICI