Cele mai importante piese de mobilier pentru casa ta
Fie că este vorba despre o casă nouă sau, pur și simplu, reamenajezi o locuință, piesele de mobilier sunt o necesitate. Indiferent dacă faci parte dintre cei care preferă o amenajare clasică sau una minimalistă, există o categorie de piese de mobilier esențiale care oferă tot ceea ce este necesar unei locuințe funcționale. Am întocmit o listă cu aceste articole de mobilier pe care este necesar să le ai în casă, indiferent ce stil preferi.
Un pat confortabil și un dulap încăpător
Două sunt piesele de mobilier necesare în dormitor: patul și șifonierul pentru haine. Ne petrecem o bună parte din viață dormind, astfel că necesitatea de a avea un pat confortabil nu mai poate fi pusă în discuție. Acesta este și elementul principal de mobilier, astfel că atunci când alegi mobila pentru dormitor începe cu patul, care trebuie să fie perfect adaptat nevoilor tale, în ceea ce privește dimensiunea.
A doua piesă de rezistență este șifonierul. Este esențial pentru organizare și confort. Poți opta și pentru două corpuri separate care să poată fi amplasate estetic și în acord cu spațiul disponibil.
Zona socială a casei
Indiferent de suprafața casei tale, zona socială este punctul central, iar aspectul și funcționalitatea sunt criteriile care stau la baza alegerii pieselor de mobilier care definesc acest spațiu.
Inspiră-te de la designerii de interior, care optează mereu pentru canapele cu colt pentru că acestea permit realizarea îmbinării perfecte între estetic și util. Canapelele cu colț, fie că sunt sau nu extensibile, sunt potrivite pentru toate camerele de zi, iar diversitatea modelelor te va ajuta să găsești modelul perfect. Completează amenajarea cu o măsuță de cafea și un corp adecvat pentru a așeza televizorul și cărțile. De cele mai multe ori, aceste trei elemente sunt suficiente pentru a defini camera de zi.
O masă multifuncțională
Pe lista pieselor de mobilier care nu pot să lipsească din casă este și masa. O alegere inteligentă în ceea ce privește forma, dimensiunea și calitatea materialelor din care este realizată va face din masă unul dintre elemente multifuncționale ale casei. Astfel, acesta este locul unde poți mânca, dar la fel de bine devine și spațiu de lucru pe care așezi computerul sau locul pentru cina cu prietenii ori un joc de societate. Optează pentru o masă mare, eventual care poate fi pliată, din lemn de calitate și într-un stil care să se coordoneaze cu restul decorului.
Scaune cu personalitate
Cu foarte rare excepții, scaunele nu trebuie să fie „pereche” cu masa pe care ai ales-o. Cel mai des, mesele sunt însoțite de scaune, ca parte a unui set, dar ideal este să alegi scaune unicat, care nu seamănă între ele. Nu doar că este elegant, dar vei putea obține o imagine foarte personală și autentică a amenajării. Fiecare scaun poate deveni, în funcție de situație, un element de accent în casă și poate primi, la rândul lui, roluri multiple. Alege mereu un număr par de scaune, în funcție de stil și culoare.
Sfaturi de top atunci când cumperi mobilier
Indiferent care sunt piesele de mobilier pe care urmează să le cumperi, ține cont de aceste câteva sfaturi:
- Măsoară spațiul unde vei amplasa mobila achiziționată;
- Este ideal ca mobila voluminoasă (biblioteci, dulapuri, chiar și tăblia patului din dormitor) să fie în contrast cu nuanța pereților;
- Folosește inteligent perioadele cu oferte și alege doar piese de calitate, din materiale durabile, chiar dacă au un preț mai ridicat;
- Nu cumpăra doar de dragul de a o face. Fiecare piesă de mobilier merită să fie aleasă cu atenție, în funcție de scop, valoare, dimensiune;
- Cumpără doar ceea ce se potrivește cu adevărat stilului tău de viață și nevoilor tale. Întreabă-te înainte de a plăti de ce ai nevoie de respectivul obiect, care este scopul lui și cine îl va folosi. Răspunsurile sincere te pot ajuta să faci alegeri corecte.
Funcționalitatea pieselor de mobilier poate crește substanțial atunci când alegi accesoriile potrivite. De exemplu, canapeaua poate deveni colț de lectură dacă vei adăuga un lampadar. În consecință, ia în calcul detaliile care vor spori utilitatea fiecărui corp de mobilă pe care-l alegi. În felul acesta, vei avea o casă plăcută, organizată și practică, iar acestea sunt elemente care pot face viața mai simplă și mai frumoasă.