Ce nume a ales Valentina Pelinel pentru gemene
” Eu sunt bine, sunt pe tocuri, fac sport, încă fac sport, sunt foarte ok. Mi-am dorit tare şi, chiar şi după Milan, mi-am dorit tare să mai am copii. Îmi doream foarte tare încă un copil, nu neapărat doi. Am văzut faţa doamnei doctor şi zice: interesant, sunt doi! M-au cuprins toate emoţiile şi aşa o adrenalină. Cristi s-a bucurat tare! Nume de cod: iubirea (n.r. între ea şi Cristi Borcea). Să ştii că înainte să fii mamă nu înţelegi copiii exact aşa cum ar trebui şi nici pe mame. Pe mine mă plictiseau discuţiile despre probemele copiilor. Mi-am dat seama că o mamă căreia îi pasă nu poate fi altfel, vorbeşte non-stop pe unde apucă. Eu arătam tuturor poze cu Milan. Ca mamă înţelegi”, a spus Valentina Borcea la „Star Matinal”
„O să petrecem Crăciunul în familie. Am făcut un brăduţ roşu, aşa cum îmi place mie. Moşul o să vină încarcat cu daruri aucm. La noi venea cu chestii modeste. Maria o să fie un nume, evident şi un nume de sfânt. Vor fi amândouă Maria. (…) Aveam două pătuţuri de la sora mea care are tot gemene. A apărut o ocazie, mi-a plăcut un proiect şi o să transform camera într-una de prinţese”, a mai spus Valentina Pelinel.
Valentina Pelinel și-a aniversat zilele trecute ziua de naștere. Blonda a împlinit 38 de ani și a avut parte…
Citeste continuarea AICI