Ce a pățit Adrian Nartea la filmările pentru serialul „Vlad”

0

Talentat și sexy, Adrian Nartea spune despre el că, în privința personalității, are același “aluat” ca “Adrian”, cel care este băiatul bun din film, cu logodnică și prieteni, cel înainte să devină “Vlad”. Paradoxal, îl și cheamă Adrian. Însă sunt lucruri și experiențe care l-au făcut să-și dea seama de ceea ce este este în sufletul lui “Vlad” când își pune riguros la punct un plan de răzbunare, când e calm și răbdător, când lasă faptele să vorbească în locul cuvintelor, când suferă și se chinuie să-și facă dreptate. Dar în sufletul lui oare își face dreptate? „Sunt multe lucruri pe care  i le-am dat lui Vlad, dar și destule pe care Vlad mi le-a dat mie”, declară actorul în interviul din Unica aprilie 2019, unde a fost desemnat “Bărbatul lunii”.

Ce visai în adolescență să devii „când vei fi mare”? Ai avut actoria pe lista scurtă?

Cand eram mic, le spuneam mamei și celorlalți că vreau să mă fac macaragiu sau dirijor. Mă fascinau macaralele în perioada în care se construia mult la oraș… prin anii ’80. Totodată, mă fascina pasiunea maestrului Celibidache în concertele simfonice pe care le dirija, pe care  eu le vedeam la televizor. Mama și bunica îmi spuneau să mă fac avocat sau popă, că sunt bun de gură… cel puțin eram. Eu însă niciodată…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.