Ce a făcut Andrei Cojocaru cu banii câștigați la IUmor

0

Andrei Cojocaru a investit banii într-un studio. „Sunt în procesul de a mă face om. În momentul în care primești bani e bine să ți-i gestionezi. Mi-am făcut un studio audio, merg cu pași repezi, dar încetișor, către ceva interesant. Anul acesta am în plan să profit la maxim. Mi-am mai luat și chiloți, apă plată și șnițel. N-am plecat nici în străinătate, nu-mi place să fiu influencer”, a povestit Andrei Cojocaru, la Răi Da Buni.

„Am luat BAC-ul. Eu oricum aveam ideea asta de mult în cap, cu filmul, în cele din urmă am ajuns la UNATC, sunt student la regie de film. N-am simțit să plec din țară, am câțiva colegi de clasă care au plecat. Nu mă leagă ceva foarte de la daci și romani, n-am simțit să plec, sunt mai confortabil cu mediul înconjurător”, a spus Andrei Cojocaru.

Andrei Cojocaru este câștigătorul ‘iUmor’, sezonul cinci. Tânărul are doar 18 ani și a fost preferatul juraților, dar și al telespectatorilor! Andrei Cojocaru, ultimul concurent al serii, a intrat pe scenă cu același entuziasm care i-a cucerit pe cei trei jurați în etapa audițiilor.

Citește și

Abia acum i-au luat carnetul și l-au trimis în judecată! La trei ani după ce a călcat-o pe Ana pe trecerea de pietoni și la o lună de la articolele din Libertatea, justiția s-a mișcat

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.