Andreea Bălan, mesaj de la Andreea Bănică după cununie Ți-am urat și prima dată

Andreea Balan

Andreea Bălan și tenismenul Victor Cornea s-au căsătorit civil luni, 20 aprilie, la Primăria Voluntari. Evenimentul a fost însă marcat de un mesaj considerat controversat, venit de la colega de breaslă Andreea Bănică, care i-a amintit artistei de eșecul primei sale căsătorii.

O urare cu subînțeles

Într-un comentariu public, Andreea Bănică a făcut o referire directă la prima căsătorie a Andreei Bălan, cea cu actorul George Burcea. Mesajul a fost considerat nepotrivit de mulți fani, fiind văzut ca o înțepătură la adresa proaspetei mirese. Artista i-a transmis acesteia felicitări cu o mențiune specială.

„Fericire multă, armonie, iubire, înțelegere! Casă de piatra ți-am urat prima data și nu a fost să fie. Organizează masa aia buna și venim cu darul”, i-a scris Andreea Bănică. Răspunsul Andreei Bălan a venit rapid și a evitat orice polemică, tratând comentariul cu diplomație. „Merci din inimaaa daaa, abia aștept, ești sufletul petrecerii”, a replicat ea.

Nunta cea mare, cu trei rochii de mireasă

Cununia civilă reprezintă doar primul pas pentru cei doi. Marea petrecere este programată pentru data de 10 mai și va avea loc la un local de lux din Buftea. Andreea Bălan a confirmat că va avea o apariție spectaculoasă, plănuind să schimbe mai multe ținute pe parcursul evenimentului.

„O să îmbrac trei rochii de mireasă la nunta mea”, a confirmat artista. Detaliile organizatorice vor fi finalizate după un alt moment important din cariera sa. „Mai avem multe de pus la punct. Mai avem niște detalii, dar o să ne ocupăm abia după concertul meu de la Sala Palatului”, a explicat ea.

De ce cuplul amână luna de miere

Imediat după nuntă, proaspeții căsătoriți nu vor pleca în luna de miere. Motivul este legat de cariera sportivă a lui Victor Cornea, care se află în plin sezon competițional. Programul încărcat al tenismenului nu îi permite o pauză în această perioadă.

„Nu avem timp de lună de miere, dacă mă întrebați asta, pentru că el este ocupat cu competițiile mari care se desfășoară. Este în plin sezon. Vor urma cele mai mari turnee”, a detaliat Andreea Bălan. Vacanța romantică este doar amânată, nu anulată. „Probabil la finalul anului, în decembrie, când Victor este liber vom pleca undeva. Atunci va fi luna noastră de miere.” Până atunci, cuplul are deja planificată o scurtă escapadă. „Însă noi am fost în multe vacanțe până acum. De pildă, după Sala Palatului o să plecăm într-o vacanță de schi”, a încheiat artista.