AMI a pierdut duelul și s-a întors în țară, unde a fost așteptată de prietenii apropiați și a avut parte de o mare surpriză la aeroport, prezența mamei sale. Cu ochii în lacrimi de fericire că este în țară, dar și cu umbre de regret că nu a putut să-și continue parcursul la Exatlon, AMI a declarat că este extrem de fericită că a luat decizia de a participa la acest concurs.
„Am descoperit că am curaj!”, au fost cuvintele artistei.
În pași de dans și strigăte de bucurie a fost primit ieri la aeroport și războinicul Iulian Angelescu, care s-a întors în țară după ce a suferit o accidentare la umăr, ce i-a curmat parcursul la Exatlon.
„Am tras de mine prea mult, am vrut mai mult de la mine”, au fost primele declarații ale războinicului în timp ce-și îmbrățișa părinții și prietenii. Cel mai emoționat a fost tatăl războinicului care a declarat că fiul lui putea ajunge mult mai departe dacă nu risca intrând pe traseu în meciul cu Ungaria fără să se fi recuperat după prima accidentare.
Alături de Iulian a fost și Bruce, concurent în primul sezon al show-ului fenomen, care și-ar fi dorit să-și vadă prietenul rezistând mai mult în concurs.
Accidentările au început deja să facă victime, pe lângă Iulian ieșind din concurs și Diana Pivniceru de la…
Citeste continuarea AICI
Fasole Neagra Uscata Ecologica/Bio 500gCumpără-60%
Aparat de sudura tip Invertor cu sarma 495A, MMA/MIG/MAG (TIG LIFT optional) afisaj digital, ventilat, URAL MASH IGBT TEHNOLOGY ULTRA HYBRID POWER, CMP1697Cumpără-44%
Gresie exterior / interior portelanata Thunder White Bookmatch B 60 x 120 cm lucioasa rectificata tip marmuraCumpără-31%
Tavita portbagaj Hyundai Elantra Vi 2016-Cumpără












