Alex Velea a intrat în lumea actoriei, interpretând rolul polițistului Doru în noul serial „Tătuțu’”. Producția este difuzată de PRO TV în fiecare joi, de la ora 21:30, și este disponibilă pe VOYO cu o săptămână în avans.
Un proiect pe ecran alături de Antonia?
Posibilitatea de a-i vedea pe Alex Velea și Antonia jucând împreună într-un film nu este exclusă de artist. Acesta a mărturisit că partenera sa este cel mai sincer critic, dar și cel mai mare susținător al său în noul proiect. „Antonia e sinceră cu mine mereu (n.r. – râde). Îi place rolul și mă susține, dar dacă e ceva de zis, îmi spune direct. Apreciez asta”, a povestit Alex Velea.
Întrebat despre o colaborare pe platourile de filmare, cântărețul a lăsat ușa deschisă pentru viitor. „Nu ar fi exclus deloc. Ar fi chiar interesant să ne vedeți împreună într-un proiect. Vedem ce ne rezervă viitorul”, a adăugat el.
Anul intens al colaborărilor muzicale
Pe lângă actorie, ultimul an a fost plin pentru Alex Velea și pe plan muzical, fiind marcat de proiectul de succes alături de Smiley și Connect-R. Artistul descrie această perioadă ca fiind una de muncă intensă și evoluție. „A fost un an intens, cu multă muncă și schimbări. Colaborările astea m-au ajutat să cresc și mai mult și sunt recunoscător pentru tot ce am făcut împreună. A fost ca și cum nu a trecut timpul. Conexiunea e acolo, vibe-ul e același. Când intrăm în studio, totul vine natural”, a spus Alex Velea.
Planuri de viitor: „Nu mă opresc aici”
Alex Velea este hotărât să continue pe ambele fronturi profesionale. Deși a rămas discret în privința detaliilor, a transmis un mesaj clar fanilor săi, promițând noutăți importante în perioada următoare. „Am multe în plan, atât pe muzică, cât și pe partea de actorie. Nu mă opresc aici (n.r. – râde). Urmează lucruri tari, stați aproape”, a încheiat actorul din „Tătuțu’”.








