7 modificări ale apartamentului tău care îl vor face să pară extra luxos

0

Cu toții ne dorim o locuință frumoasă, sofisticată și care să emane un aer luxos. Adesea, cei mai mulți dintre noi apreciem diferite elemente elegante în hotelurile de 5 stele sau în casele celebrităților și ne dorim să le intregrăm în decorul propriului apartament pentru a transforma spațiul într-unul mai special. 

Ei bine, există diferite modalități prin care putem oferi căminului nostru un aspect extra luxos, mai ales că la baza unui design reușit pot sta și piese mai puțin costisitoare. 

Descoperă mai departe câteva modificări pe care le poți aduce locuinței tale astfel încât atmosfera din interior să devină una de lux:

1. Optează pentru mixuri eclectice

Cu toate că adoptarea unei palete naturale reprezintă cea mai bună idee pentru amenajările interioare, accentele de culoare și textură sunt indicate pentru a completa într-un mod deosebit tonurile neutre dintr-o cameră. Totuși, o încăpere eclectică trebuie să integreze culori care se armonizează, așa că alege o nuanță dominantă și folosește-o pentru a crea o legătură între obiecte, forme și texturi. 

Spre exemplu, cu un fundal neutru nu trebuie să-ți fie teamă să utilizezi tonuri puternice de roșu, portocaliu, verde citron, galben sau violet. Culorile închise – gri grafit, mov prună, bleumarin cerneală, negru ori verde închis oferă instant atât un aer luxos unei camere, precum și senzația de confort. Tapetul de inspirație botanică, cu flori masive, păsări ori peisaje din natură poate îmbrăca elegant pereții, la fel și materialele textile care conferă unei încăperi un aspect extrem de sofisticat.

2. Schimbă pardoseala

Dacă îți dorești un decor opulent, atunci folosește parchet triplustratificat pentru pardoseală. Acesta reprezintă alegerea perfectă pentru proprietarii de apartamente care vor să-și scoată în evidență locuința cu o podea de înaltă calitate. Mai mult, poți alege o culoare deschisă, care să facă încăperile să pară mai mari, și pe care să o repeți și în alte locuri ca să oferi consistență spațiului.

3. Creează un centru de interes

Orice casă are nevoie de un punct de accent care să atragă atenția și să dea o notă sofisticată apartamentului tău. Poate fi vorba de un tablou imens în living ori o altă piesă care să iasă în evidență prin frumusețe și unicitate. 

O oglindă cu ramă deosebită, un corp de mobilier sau o lampă vintage pot aduce un aer luxos unei încăperi. În cazul în care îți dorești să obții un centru de interes la nivel structural, vopsește unul dintre pereții camereii într-o culoare vibrantă sau amplasează un candelabru inedit pe centrul tavanului.

4. Transformă gresia și faianța într-o operă de artă

Dacă ai optat pentru astfel de materiale în bucătărie și în baie, asigură-te că  folosește modele spectaculoase și culori impresionante. În prezent există o mulțime de tipuri de gresie și faianță care pot oferi o tentă sofisticată celor mai importante încăperi din apartamentul tău. Un model inedit este indicat în bucătărie mai ales dacă vorbim de o variantă open space și care trebuie să transforme zona de gătit într-o continuare a luxului din living.

5. Folosește o gamă variată de forme

În general, majoritatea liniilor intr-o locuință sunt drepte. Pentru a adăuga profunzime apartamentului tău încearcă să folosești în amenajare și forme curbate, cum ar fi pentru picioarele de mobilier, oglinzi, lămpi sau alte tipuri de accesorii. Scopul tău este acela de a face apartamentul să pară scump, așa că oricât de curate ar fi formele drepte nu uita că prea multe astfel de linii pot face casa ta să pară banală.

6. Adaugă accente glamour în baie

Camera de baie este una dintre zonele din locuință prin intermediul cărora poți da foarte ușor impresia de apartament extra luxos. Instalează un candelabru în stil vintage, folosește draperii cu aspect catifelat dacă ai o fereastră în această încăpere, montează o oglindă elegantă sau așază câteva tablouri pentru un aspect spectaculos. Un duș walk-in este o opțiune luxoasă, lumina este absolut necesară pentru a scoate în evidență orice detaliu, obiectele sanitare suspendate au un design minunat, iar pentru un efect maxim utilizează piatră naturală.

7. Alege piese de mobilier confortabile și elegante

Corpurile de mobilier sunt cele care acoperă mare parte din suprafața apartamentului, iar dacă îți dorești un aspect luxos trebuie să te asiguri că orice piesă va completa perfect tabloul sofisticat pe care vrei să-l obții în locuință. Alege o canapea deosebită, cu un material catifelat și o culoare care să inspire eleganță. 

Investește în scaune confortabile, cu aspect spectaculos, ori pentru care poți crea huse la comandă ca să se integreze cât mai bine în armonia căminului tău. Așază o banchetă chic în fața patului din dormitor, optează pentru o masă de sticlă în zona de dining sau achiziționează dulapuri din materiale de calitate superioară ca să creezi impresia de spațiu luxos și sofisticat.

Când decorezi un apartament, indiferent de mărimea sa, scopul principal este să-l faci să pară aerisit și luminos ca să dea o notă luxoasă întregului decor. Opulența nu este sinonimă cu o aglomerare de elemente, așa că acordă atenție fiecărui detaliu și încearcă să obții un aspect curat și elegant, dar în același timp sofisticat în locuința ta.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.