Thomas Neubert, preparatorul fizic german în vârstă de 57 de ani, cunoscut pentru mandatele de la FCSB, a făcut o declarație șocantă despre țara sa natală. Invitat la podcastul „2 la 1”, Neubert a susținut că siguranța în Germania a scăzut dramatic, afirmând că peste 90% din infracțiuni sunt comise de imigranți.
Stabilit în România din 2010, cu anumite pauze, Neubert consideră țara noastră adoptivă superioară Germaniei la capitolul siguranță. El a locuit 40 de ani în țara sa și a observat o schimbare negativă în ultimii 15-20 de ani.
„Copiii mei se simt mai bine în România”
Preparatorul fizic este categoric în privința vieții din România. „În primul rând, sunt mai multe puncte pozitive decât negative în România, asta simt eu. Dacă nu era așa, nici nu stăteam aici”, a declarat Neubert. Comparația cu Germania este dură, mai ales când vine vorba de siguranța personală. Chiar și copiii săi, în vârstă de 31 și 33 de ani, care locuiesc în Germania, îi împărtășesc opinia. „Am doi copii în Germania, de 31 și 33 de ani. Eu îi vizitez în Germania, ei pe mine aici. La fiecare vizită, copiii mei spun că aici se simt mai bine, nu doar pentru că e vacanță și că se relaxează o săptămână, 10 zile. Se simt mai bine din mai multe puncte de vedere. Cel mai important punct – siguranța”, a explicat Neubert.
El a continuat prin a oferi un exemplu concret legat de siguranța femeilor. „Aici, în România, pot fi la 11-12 seara femei pe stradă fără nicio problemă. Dacă o fată de 15-16 ani este singură pe stradă în Germania, chiar și ziua, nu doar noaptea…”. Neubert pune această problemă pe seama comportamentului unor imigranți: „Din păcate, există mulți imigranți în Germania și au altă gândire, alt tip de respect față de femei. Sunt foarte agresivi, fac niște lucruri… femeile nu se simt în siguranță acolo”.
Prietenul fiului său, băgat în comă de un grup de tineri
Pentru a-și susține afirmațiile, Thomas Neubert a povestit un incident violent în care a fost implicat prietenul fiului său. Totul s-a petrecut în Kaiserslautern, un oraș cu 100.000 de locuitori. „Fiul meu a fost să se vadă cu un prieten. A venit cu mașina și căuta un loc de parcare. Prietenul lui îl aștepta în timpul acesta. A rămas 5 minute singur. A venit un grup de albanezi, 5-6 copii de 16-17 ani, și l-au întrebat pe prietenul fiului meu: «Ce faci aici, ce cauți aici?». «Am venit cu un prieten să bem o bere împreună, îl aștept». «Și ce faci fața asta la mine?!». «Eu n-am nicio legătură cu tine…». Și i-a dat un pumn, a fost foarte grav, a stat 3 săptămâni în spital, la ATI, în comă!”.
Acesta nu ar fi un caz izolat, potrivit lui Neubert, care menționează prezența bazei militare americane Ramstein-Miesenbach, unde sunt staționați peste 100.000 de soldați. „Așa e în fiecare weekend acolo, e plin de poliție, germană și americană. În fiecare weekend, de vineri până duminică, e problemă mare. Am prieteni în poliție, spun că atmosfera s-a schimbat neasteptat de negativ în ultimii 10-12 ani, din cauza imigranților”.
Neubert: „Peste 90% din cazuri implică imigranți”
Preparatorul fizic a ținut să precizeze că opiniile sale nu au o conotație extremistă. „Nu sunt naționalist, nu sunt nazist, dar acesta este adevărul”, a spus el. Neubert a adus în discuție statistici care, în opinia sa, confirmă o realitate sumbră. „Dacă vezi statistici despre cum e în Germania acum din punct de vedere criminalistic, siguranța a scăzut enorm din cauza imigranților. În peste 90% din cazuri sunt implicați imigranți. Este în toată Europa problema aceasta, dar mai mult în Germania, pentru că sunt mai mulți”.
El a identificat o cauză politică pentru această situație, referindu-se la mandatul fostului cancelar Angela Merkel, care a fost „foarte deschisă pentru imigranți, sunt peste 5 milioane de imigranți în Germania. Mulți fără muncă, au timp liber, nu au bani… și apar conflicte”.
„Sunt creștin, nu vreau să fim o țară musulmană”
Problemele se extind, conform lui Neubert, și în sistemul de învățământ. El a oferit exemplul nepotului său. „Nepotul meu este la școală, în clasa a 3-a. A venit profesoara lui și i-a spus că în fiecare luni și miercuri copiii rămân o oră în plus la școală pentru limba germană. Mama lui a zis: «De ce rămâne copilul meu? E născut în Germania, prima lui limbă este germana». Nu, toată lumea rămâne o oră în plus, din cauza imigranților, să învețe și ei limba. Asta nu e normal”.
Discuția a atins și zona religioasă, în contextul în care în Germania trăiesc oficial 5,5 milioane de musulmani, reprezentând 6,6% din populație. „Acum mai este o discuție, dacă noi acceptăm oficial religia musulmană. Eu nu vreau asta. Eu sunt născut în țara cu Iisus, eu sunt creștin, nu sunt musulman. Nu am o problemă cu musulmanii. Dar țara mea este creștină. Acum copiii pot fi botezați musulmani sau creștini. Părinții aleg asta la botez. Sunt multe probleme…”.
De ce preferă România: mâncare, atmosferă și natură
Dincolo de problemele din Germania, Thomas Neubert a lăudat mai multe aspecte ale vieții din România. Despre mâncare, el a spus: „Am 10 kilograme în plus din cauza asta. Este super, super bună mâncarea”. Atmosfera socială este un alt punct forte. „Stai cu familia la restaurant 3-4 ore. În Germania, stai la restaurant o oră, maximum, mănânci și pleci”. Pe lista sa de aprecieri se mai numără vremea și natura „senzațională”.
Concluzia sa este fermă. „Îmi place foarte mult aici, în România. Eu rămân aici până în ultimul moment”. Neubert recunoaște totuși superioritatea Germaniei la un capitol. „Infrastructura este mai bună în Germania, clar, începând cu autostrăzi și spitale. Dar, încet-încet, se fac și aici. Uite, spitalele sunt mai bune în România decât erau în 2010 sau 2011. OK, sunt private, dar arată mai bine”.








