Universitatea Craiova a învins CFR Cluj cu 2-0, o victorie care o menține în lupta pentru titlu. Fostul internațional Basarab Panduru (55 de ani) a analizat succesul oltenilor, considerând că victoria a fost meritată și a oferit o comparație neașteptată pentru a explica performanța actualului antrenor, Filipe Coelho.
„CFR a vrut doar să încurce”
Basarab Panduru a criticat dur atitudinea echipei din Cluj, considerând că jucătorii nu au arătat determinarea necesară pentru a câștiga meciul. Analistul este de părere că oaspeții au fost mai preocupați să blocheze jocul Craiovei decât să construiască propriile faze de atac. „La CFR ai avut impresia că vrea să încurce mai mult Craiova decât să joace. Parcă nu a mai avut CFR-ul inima aceea, nebunia aceea, vâna aceea, să vrea neapărat să câștige”, a declarat Panduru.
El a subliniat că victoria gazdelor a fost pe deplin justificată de jocul prestat. „Cred că a meritat Craiova, în seara asta, victoria. La CFR au intrat niște jucători care nu au adus nimic bun pentru echipă”. În schimb, Panduru a remarcat automatismele și planul tactic al Universității Craiova. „Poate nu a făcut cel mai bun joc Craiova, dar, uitându-te la meci, vezi niște lucruri: pase în adâncime, ies din dreapta, se duc în partea stângă, om pregătit pe viteză să dezvolte atacul. Vezi niște lucruri la Craiova”, a punctat acesta la Prima Sport.
Comparația cu Liverpool și meritul lui Rădoi
Analiza lui Panduru a continuat cu o paralelă surprinzătoare, comparându-l pe antrenorul Filipe Coelho cu Arne Slot, succesorul lui Jurgen Klopp la Liverpool. Fostul internațional susține că succesul actual al tehnicianului portughez se bazează pe munca depusă anterior de Mirel Rădoi (45 de ani). „Ca și cum vine Arne Slot la Liverpool după Klopp. Și acolo i-au dat 500 de milioane și s-a ales praful. Aici vine, echipa era sănătoasă, se antrenau cum trebuie, ultimele rezultate nu erau cele mai bune”.
Panduru a apreciat adaptarea rapidă a lui Coelho, care a lucrat mult timp cu Paulo Bento la naționala Coreei de Sud, dar nu avea experiență în fotbalul românesc. „Un om care habar nu are de România, stă cu Paulo Bento mult timp la echipa națională, nu știe ce se întâmplă în România. Vine și impresionează, mie îmi place ce face”, a adăugat analistul.
Cifrele lui Filipe Coelho la Craiova
Dincolo de analize, bilanțul lui Filipe Coelho pe banca Universității Craiova îi susține performanțele. Statisticile arată un parcurs solid sub conducerea sa. În cele 23 de meciuri disputate până acum, antrenorul portughez a înregistrat 14 victorii. Echipa a mai obținut 5 rezultate de egalitate și a suferit doar 4 înfrângeri. Acest bilanț o menține pe Universitatea Craiova în lupta pentru câștigarea campionatului.








