Oliver Bierhoff dă verdictul pentru Italia A rămas blocată în anii ’90

Oliver Bierhoff

Fostul mare atacant german Oliver Bierhoff a oferit un verdict dur pentru fotbalul italian, după ce naționala a ratat calificarea la Campionatul Mondial pentru a treia oară consecutiv. Bierhoff, acum în vârstă de 57 de ani și un bun cunoscător al Serie A, consideră că Italia a pierdut contactul cu realitatea fotbalului modern.

„Nu poate fi o coincidență”

Campion european cu Germania în 1996, Oliver Bierhoff s-a declarat șocat de eșecul Italiei. Într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport, el a subliniat că o astfel de contraperformanță repetată indică probleme sistemice. „Este incredibil că Italia a fost eliminată, dar dacă este a treia oară la rând, nu poate fi o coincidență”, a spus fostul atacant.

Analiza sa este împărțită în două perspective distincte. „Văd lucrurile în două feluri. Pe de-o parte, a fost un meci prost din cauza acelui cartonaș roșu care a schimbat lucrurile. Bosnia a prins curaj și a făcut un pas înainte. Pe de altă parte, Italia nu mai are calitatea pe care o avea odinioară. Dacă ai o echipă bună, nu poți ieși așa. Chiar și în aceste condiții, însă, te aștepți ca o echipă ca asta să se califice oricum. Pentru mine, este o dezamăgire imensă.”

Triumful de la Euro, o iluzie

Victoria Italiei de la Campionatul European din 2021 pare să fi fost doar un succes de moment, care a ascuns problemele de fond. Bierhoff crede că acel triumf a mascat lipsurile care existau deja în fotbalul peninsular. „Italia are probleme de mult timp, iar triumful de la Euro din 2021 le-a mascat oarecum. Totuși, a fost victoria unui grup care se stabilizase corect, nu calitatea individualităților.”

Fostul manager al naționalei Germaniei între 2004 și 2022 a făcut și o comparație directă cu alte forțe europene. „Dacă lotul unei echipe naționale include jucători căutați de echipele de top din Europa, așa cum se întâmplă cu spania și Portugalia, este un semn că echipa națională este puternică. Însă în Italia, cu tot respectul, aceste exigențe nu există și orice antrenor are probleme”.

Fotbal blocat în anii ’90

Diagnosticul cel mai dur pus de Bierhoff este legat de incapacitatea fotbalului italian de a se adapta la cerințele moderne. El consideră că Italia a rămas în urmă din punct de vedere tactic și fizic. „Italia a fost întotdeauna renumită pentru antrenorii și jucătorii buni, dar se pare că a pierdut ritmul rapid de care are nevoie fotbalul. A rămas blocată în anii ’90. Jocul s-a schimbat, pregătirea s-a schimbat, iar intensitatea este mai mare”.

Modelul german a durat 10 ani

Soluțiile, avertizează neamțul, nu pot apărea peste noapte. El a amintit de criza prin care a trecut Germania la începutul anilor 2000, care a necesitat o reconstrucție completă, de la zero. „Atunci am creat academii de tineret, am îmbunătățit pregătirea antrenorilor, am schimbat programele și filosofia, vizând mai puțină forță fizică și mai multă tehnică și multe alte aspecte cheie. Dar ne-a luat zece ani.”

Rezultatele au apărut abia după un deceniu de muncă susținută. „În jurul anului 2010, roadele acestei politici au început să se vadă, iar în 2014 am devenit campioni mondiali. Este nevoie de timp. Nu există un antrenor magic, nu există o soluție rapidă.” Potrivit lui, accentul trebuie pus la bază: „Problema este că trebuie să dezvolți jucătorii, să le oferi mai mult spațiu și să te asiguri că devin mai buni decât străinii care joacă în campionat.”

„Foamea celor nou-veniți”

Bierhoff a atins și un punct social, adesea ignorat în analizele tehnice. El a vorbit despre exemplul Franței și al Germaniei, naționale care au beneficiat de pe urma integrării jucătorilor proveniți din familii de imigranți. „Avem exemplul francezilor, care s-au îmbunătățit mult datorită jucătorilor născuți din imigranți. Îi avem și în Germania. Aspectul social contează foarte mult. Ce faci, unde vrei să ajungi, cât de mult ești dispus să suferi la o vârstă fragedă. Foamea celor nou-veniți.”