Mirela Vaida, cu nervii la pământ. Coronavirus i-a afectat planurile

0

„Planurile de Paște nu mi-au fost date peste cap, pentru că știam că îl voi face acasă. Tocmai de aceea ne-am și mutat la casă, pentru a nu mai trebui să plecăm mereu undeva. Însă dacă stau bine să mă gândesc, mi-au fost date cumva, pentru că noi trebuia ca de Paște să-i tăiem moțul celui mic. Tudor face 1 an pe 10 aprilie, iar pe 19 aprilie este Paștele.

Și aș fi vrut ca toți bunicii de la Iași, fratele meu, nașii, prieteni de-ai noștri de familie să vină la noi, să facem un grătar, să ascultăm muzică, să petrecem, să mâncăm, să bem, să tăiem moțul, să ne veselim, să rămână cu toții la noi peste noapte. Lucrul acesta nu va mai fi posibil. Așa că vom amâna tăierea moțului lui Tudor pentru la vară. De Paște vom fi doar noi acasă, vom găti salată boeuf, sărmăluțe, ouă umplute, grătar, vom face ouă roșii”, a afirmat Mirela Vaida pentru sursa citată.

Ce părere are Mirela Vaida privitor la al patrulea copil?

Mirela Vaida este o femeie împlinită, atât în ceea ce constă viața profesională cât și personală. Are un soț iubitor, doi băieți și o fată: Carla de 5 ani, Vladimir de 3 ani și Tudor Ștefan, care pe data de 1 aprilie împlinește un an. Aparent, însă, în urma unor discuții cu partenerul de viață, prezentatoarea nu elimină posibilitatea de a deveni mamă pentru a patra oară. În…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.