Mircea Radu ține post de 14 ani! Ce l-a determinat să ia această decizie drastică
Ai fi crezut vreodată că Mircea Radu este acea persoană care ține acele 40 de zile din cruntul post al Paștelui? Ei bine, renumitul prezentator are și un motiv anume, culmea, chiar legat de emisiunea căreia i-a fost prezentator, „Din Dragoste”. Mircea Radu a început să postească în urmă cu 14 ani, în urma unui caz prezentat în caravană.
„Ţin post din 2006. Îmi amintesc cum, la ultima deplasare cu caravana Din dragoste, în Italia, pentru că se nimerise tot în postul Paştelui, mâncarea mea de bază era pâine cu roşii uscate şi măsline. O bunătate! Nu mi-este greu să ţin postul deloc. Şi îţi mai zic ceva. Eu, care sunt un mare gurmand şi mâncător de carne, când intru în post nu mă mai tentează nimic. Poţi mânca lângă mine cea mai minunată pastrămioară din lume. Nu mă interesează absolut deloc”, dezvăluia Mircea Radu, în urmă cu ceva vreme, conform Viva!.
Însă cum a ajuns Mircea Radu să țină post? Un caz prezentat chiar de el la „Din dragoste”, emisiunea celebră a cărui gazdă a fost timp de mulți ani, a fost motivul deciziei sale. O bunică a sosit la emisiune cu o poveste tragică. Nepotul său suferea de o boală gravă. Pe acel copil, bunica lui îl ducea adesea la mănăstire. Într-una din zile, băiatul i-a promis lui Dumnezeu că dacă va…
Citeste continuarea AICI