Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori români, a murit la vârsta de 80 de ani la Spitalul de Urgență din București. Alături de el s-au aflat soția sa, Neli, și fiul lor, Răzvan, care a venit special din Grecia. În spatele carierei sale rămâne o poveste de dragoste care a început la mijlocul anilor ’60, în campusul studențesc din Grozăvești.
„Mircea era un timid. Nu îndrăznea să mă ia de mână”
Deși era un fotbalist în plină ascensiune, tânărul Mircea Lucescu era un sentimental copleșit de emoții la începutul relației. Soția sa, Neli, își amintește de un moment definitoriu. „Era timid. Și sentimental. Îmi amintesc cum, la început, eram la un spectacol, tot încerca să mă ia de mână. Dar nu îndrăznea. La un moment dat, cum stăteam noi cu mâinile pe brațele fotoliilor, am pus eu mâna peste a lui… M-a impresionat cu timiditatea aceasta. Asta chiar mi-a plăcut”, povestește Neli Lucescu. Prima lor întâlnire oficială a avut loc în februarie 1966, la un concert al lui Dan Spătaru. „Era atunci o melodie foarte la modă a lui Giani Morandi, «În genunchi mă-ntorc la tine», pe care Dan Spătaru o interpreta formidabil. Aceea a fost prima noastră ieșire. Au trecut atâţia ani de atunci, pe 21 iunie 1967 ne-am căsătorit și tot așa…”
Zâmbete în tramvai și porții mai mari la cantină
Momentul care a legat prietenia lor s-a petrecut în decembrie 1965, într-un tramvai. Neli Lucescu povestește că se cunoșteau deja din vedere, de pe aleile campusului. „Ei, nu… Povestea cu stația de tramvai e mai târziu, ne-am cunoscut ca studenți, pe aleile campusului, ne vedeam des la cantină… Povestea cu tramvaiul, de care spui tu, a fost însă începutul prieteniei noastre.” În acea zi de iarnă, ea pleca la Târgu Jiu. „Eu mergeam la o mătușă care stătea pe strada Ștefan Furtună. În tramvai eram eu într-un capăt, el în celălalt. Doar ne-am zâmbit… Când eu am coborât, a coborât și el. M-a întrebat dacă poate să mă ajute să-mi ia geamantanul”, își amintește soția antrenorului. Se remarcaseră reciproc la cantina studențească, unde sportivii primeau porții mai mari. „Daaa! Lui i-am atras atenția! Era cu câteva persoane în fața mea și am observat că i s-a pus o porție mai mare decât nouă, celorlalți. Atunci am întrebat de ce se face diferențierea asta? El a spus ceva de genul că, fiind sportivi, au un supliment de hrană, ceva în genul acesta.”
Pardesiul polonez și scrisorile în franceză
Neli Lucescu știa deja cine este tânărul care s-a oferit să o ajute cu bagajul. Îl remarcase datorită unui detaliu vestimentar. „Daaa, sigur. Cum să-ți spun eu acum… Ne cunoșteam din vedere. Mircea era deseori în compania altui jucător de la Sportul, Dan Angelescu, Iordan era prenumele lui. Și aveau amândoi două pardesie, așa, două haine la fel, le luaseră dintr-o deplasare a lor în Polonia. Le stătea foarte bine. Așa l-am remarcat.” După ce a condus-o până la mătușa ei, Mircea Lucescu i-a cerut adresa din Târgu Jiu și i-a promis că îi va scrie din cantonamentul de la Predeal. S-a ținut de cuvânt. „Da, mi-a scris câteva ilustrate. I-a scris și mamei mele, și, ca s-o impresioneze, probabil, i-a scris în franceză. Ceva poetic, ceva despre fulgi mari de zăpadă care cad din cer…”
Amintiri de pe bancă: de la Bearzot la Irlanda de Nord
Neli Lucescu a trăit intens și cariera de antrenor a soțului ei. Cel mai frumos succes rămâne calificarea la Euro 1984. „A câștigat contra Suediei cu 2-0, prin golurile marcate de Andone și de Mișa Klein, Dumnezeu să-l odihnească. Adică exact doi dintre copiii Hunedoarei. Noaptea târziu când am ajuns acasă, îmi amintesc că am fost la restaurant, la Lido, Mircea mi-a spus: «Neli, suntem pe drumul cel bun».” A doua zi, au primit vizita lui Enzo Bearzot, selecționerul Italiei, campioana mondială de atunci. „L-am servit cu cornulețe cu dulceață. I-am făcut cadou o icoană, cred, și o pipă.” Cele mai dureroase momente au fost tot la echipa națională. „Meciul cu Irlanda de Nord. Cred că abia am scos de la el câteva cuvinte într-o săptămână… Și când l-au demis după acel 4-0 cu Austria a fost un moment foarte dificil. Nu înțelegea de ce au făcut asta, a considerat mereu că i se făcuse o mare nedreptate.” Printre amintirile dragi se numără și promovarea cu Brescia în Serie A. „Ne-am întors de la Veneția, unde avusese loc ultimul meci, la Brescia cu vaporul. Iar suporterii, cu un alt vapor, eram unii lângă alții, au creat o atmosferă de vis.”
