CS Minaur Baia Mare a luat măsuri drastice după înfrângerea cu 1-3 suferită pe terenul celor de la Viitorul Cluj. Deși lideri în Seria 8 din Liga 3, oficialii clubului au decis excluderea din lot a doi jucători, Alexandru Dulca și Alexandru Baican, ca urmare a celui de-al cincilea eșec al sezonului.
Comunicat oficial fără menajamente
Conducerea clubului a reacționat imediat după meci, printr-un comunicat oficial care a subliniat gravitatea situației. Evoluția echipei a fost considerată mult sub standardele impuse. „În urma rezultatului înregistrat în partida disputată împotriva formației Viitorul Cluj, pierdută cu scorul de 3-1, conducerea secției de fotbal a clubului Minaur Baia Mare consideră această evoluție ca fiind sub nivelul așteptărilor și al obiectivelor asumate”.
Oficialii au transmis un mesaj clar către întregul lot, cerând respect pentru istoria clubului. „Clubul Minaur Baia Mare este o instituție cu tradiție și responsabilitate, iar atitudinea, implicarea și respectul față de acest tricou trebuie să fie la cel mai înalt nivel în fiecare moment”.
Ca urmare, s-au luat decizii imediate:
- jucătorii Alexandru Dulca și Alexandru Baican au fost excluși din lotul echipei
- mai mulți jucători se află în analiză, în funcție de evoluțiile și atitudinea acestora din perioada următoare.
Avertismentul pentru restul echipei a fost direct. „Dorim să transmitem clar că nu vom tolera lipsa de profesionalism sau implicare. Orice jucător care nu înțelege importanța acestui club și a obiectivelor noastre va suporta consecințele. În același timp, avem încredere că echipa poate reacționa și își poate demonstra valoarea în meciurile următoare. CS Minaur Baia Mare va continua să construiască o echipă bazată pe disciplină, ambiție și respect pentru suporteri”.
Primarul Ioan Doru Dăncuș a răbufnit pe Facebook
Reacția clubului a fost completată de o intervenție extrem de dură a primarului municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș. Imediat după meci, edilul a postat un mesaj tranșant pe pagina sa de Facebook, adresat tuturor celor implicați în viața echipei. „Nu mă interesează numele responsabililor. Că îl cheamă Buia, Achim sau Făt, că e parte din conducerea clubului, din staff-ul tehnic sau că e jucător, mesajul meu este același pentru toți: vreți fotbal, faceți fotbal! Nu vreți? Plecați acasă și lăsați altora locul!”.
Primarul și-a exprimat dezamăgirea față de atitudinea arătată de fotbaliști pe teren. „Rar mi-a fost dat să văd o echipă atât de lipsită de caracter, de bun simț, de mândrie că poartă emblema și culorile Minaur, precum cea care a intrat astăzi pe teren. O echipă care, la nivel declarativ, se pregătește pentru promovare, se pregătește să bată Timișoara și Alba Iulia, dar care pierde lamentabil în fața unor copii!”.
De la Real Madrid la eșecuri umilitoare
Ioan Doru Dăncuș a pus înfrângerea într-un context istoric dureros pentru suporterii din Baia Mare. Edilul a amintit de performanțele din trecut pentru a sublinia umilința din prezent. „Nu am înfrânt astăzi în fața U Cluj, nici a CFR, nici măcar în fața Sănătății. Am pierdut cu 3 – 1 împotriva Viitorul Cluj! Și nu este singurul astfel de eșec răsunător. Se împlinesc 44 de ani de la egalul cu Real Madrid de aici, de la Baia Mare, iar noi îi marcăm prin rezultate umilitoare și în fața unor echipe precum Tâșnad sau Sântandrei”.
Acesta s-a adresat apoi direct jucătorilor, punând la îndoială profesionalismul lor. „Stimabililor, și mă refer aici în special la jucători, sunteți fotbaliști profesioniști? Nu munciți pe șantiere sau la birouri și nu jucați fotbal ca hobby. Salariile voastre sunt plătite, aveți condiții să vă pregătiți, aveți susținere. Ce vă lipsește?”.
Ultimatum pentru jucători: „Jucați sau plecați!”
Mesajul primarului s-a încheiat cu un avertisment final, care nu lasă loc de interpretări. Ioan Doru Dăncuș le-a transmis jucătorilor că nu vor fi tolerați dacă nu respectă echipa și orașul. „Dacă vreți să vă bateți joc de carierele voastre, nu aveți decât. Dar dacă cineva crede că poate să își bată joc de echipa orașului, să-i umilească pe suporteri și pe băimărenii care îi plătesc pentru performanță, se înșală amarnic!”.
Concluzia sa a fost un ultimatum clar pentru întregul lot. „Considerați-o un ultimatum: jucați sau plecați!”.








