Manchester United și Bournemouth au oferit un meci spectaculos, încheiat la egalitate, scor 2-2, în deschiderea etapei 31 din Premier League. „Diavolii roșii” au fost egalați de două ori pe stadionul Vitality și au terminat partida în zece oameni, dar își consolidează locul 3 în clasament înaintea pauzei pentru meciurile echipelor naționale.
O primă repriză fără goluri, dar cu o ratare uriașă
Prima parte a duelului a fost controlată de elevii lui Michael Carrick, care însă nu au reușit să găsească drumul spre poartă. Deși s-a intrat la cabine cu un scor alb, 0-0, meciul putea avea o altă turnură. În minutul 35, Bruno Fernandes a irosit o ocazie monumentală pentru Manchester United. Mijlocașul portughez a primit o centrare perfectă de la Dalot, care a ridicat mingea peste defensiva adversă, însă șutul său din voleu, cu latul, a fost respins miraculos cu piciorul de portarul George Petrovic, direct de pe linia porții.
Nebunie totală după pauză
Partea a doua a fost un adevărat spectacol, care a început practic din minutul 46. După o oră de joc, Manchester United a obținut o lovitură de la 11 metri, după ce Cunha a fost tras de tricou în careu de către Alejando Jimenez. Bruno Fernandes și-a asumat responsabilitatea și a transformat penalty-ul fără emoții, deschizând scorul. Avantajul oaspeților nu a durat însă foarte mult. Doar șapte minute mai târziu, Truffert a urcat în atac și i-a pasat decisiv lui Christie, care a șutat plasat la colțul lung, restabilind egalitatea și lăsându-l fără replică pe portarul Lammens.
Fază controversată și autogol
Golul egalizator al celor de la Bournemouth a venit în urma unei faze controversate. Chiar înainte de reușita lui Christie, jucătorii de la United au cerut penalty după ce același Truffert l-a împins în careu pe Amad. Arbitrul Stuart Atwell a lăsat jocul să continue, fundașul francez a plecat pe contraatac și a oferit pasa decisivă pentru 1-1, fără ca sistemul VAR să intervină. Cu toate acestea, Manchester United a revenit în avantaj în minutul 71. Bruno Fernandes a centrat periculos în fața porții, balonul a fost atins ușor de Senesi, iar Hill și-a trimis mingea în propria poartă cu o lovitură de cap.
Final de coșmar cu eliminare și punct chinuit
Finalul meciului a fost unul de coșmar pentru oaspeți. Harry Maguire, care îl incomodase pe Hill la faza autogolului, a comis o greșeală gravă în minutul 78. Fundașul central l-a faultat pe Evanilson în careu, din postură de ultim apărător, și a primit direct cartonașul roșu. Lovitura de la 11 metri a fost transformată cu siguranță de Kroupi Jr., introdus pe parcurs de antrenorul Iraola. Rămasă cu un om în minus, United s-a apărat în ultimele minute și a reușit să plece cu un punct de pe Vitality, suficient pentru a-și consolida poziția a treia în clasament, la 4 puncte distanță de Aston Villa.








