Manchester City a învins-o pe Chelsea cu scorul de 3-0 în etapa cu numărul 32 din Premier League, relansând complet lupta pentru titlu. Victoria o aduce pe echipa antrenată de Pep Guardiola la doar șase puncte în spatele liderului Arsenal, având și un meci mai puțin disputat.
O victorie în restanță și un succes în meciul direct ar aduce cele două echipe la egalitate de puncte. După meciul cu Chelsea, Pep Guardiola a explicat forma bună a echipei sale și a prefațat duelul decisiv cu Arsenal.
Soarele, secretul formei de final de sezon
Întrebat care este secretul formei excelente arătate de echipa sa, Pep Guardiola a oferit un răspuns plin de umor. Tehnicianul spaniol a pus totul pe seama vremii din Manchester. „Soarele! Dacă ar fi strălucit și în noiembrie, am fi fost campioni încă din ianuarie… Nu, fireste, glumesc. În Manchester soarele nu strălucește des.”
Modestia, cheia succesului pe termen lung
Dincolo de glume, Guardiola a vorbit serios despre filosofia care a menținut-o pe City în topul fotbalului englez. Antrenorul a subliniat că mentalitatea și modestia sunt la fel de importante ca talentul. „Suntem într-o formă mai bună și la antrenamente fiecare știe exact ce are de făcut. Am înfruntat trei adversari puternici, trei echipe din Liga Campionilor. Nu am avut un meci, dar am fost suficient de organizați, nu am permis multe ocazii și amenințarea din partea noastră în atac a fost mereu prezentă”, a explicat Guardiola.
Acesta a detaliat apoi rețeta succesului pe termen lung. „Unul dintre secretele noastre ca club și sistem este că, după fiecare succes, am rămas modești și ne-am întrebat constant: ce trebuie să facem pentru a rămâne în vârf. Să câștigi o dată sau de două ori este normal, dar să te menții în vârf timp de nouă ani – cu excepția sezonului trecut – reflectă puterea întregului sistem”, a declarat antrenorul.
Urmează finala campionatului cu Arsenal
Duelul cu Arsenal din etapa viitoare este considerat o finală pentru titlu în Anglia. Guardiola a confirmat importanța partidei și a menționat că ar putea face anumite ajustări tactice pentru a-și surprinde adversarul. „Meciul cu Arsenal va fi ca o finală pentru ambele echipe, dar există un detaliu tactic pe care trebuie să-l analizăm, așa că s-ar putea să facem unele ajustări”, a spus el.
Tehnicianul și-a arătat respectul pentru echipa londoneză și pentru progresul înregistrat în ultimii ani. „Nu există presiune asupra lui Arsenal; ei au construit o echipă puternică în ultimii doi ani și trebuie să respectăm asta. Să-i învingem este o sarcină foarte dificilă. Am un mare respect pentru Arsenal și pentru ceea ce au realizat în ultimii ani. Îl cunosc bine pe antrenor și pe jucători, le știu calitățile și cum concurează în orice circumstanțe”, a încheiat Guardiola.








