LPF propune un nou format pentru Superliga cu 3 grupe și 32 de meciuri

format superliga

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) analizează o modificare majoră a formatului Superligii pentru sezoanele următoare. Propunerea, prezentată de secretarul general Justin Ștefan, vizează reducerea numărului de meciuri pentru echipele de top de la 40 la 32 pe sezon, având ca sursă de inspirație modelul campionatului din Grecia.

Oboseala, problema principală a formatului actual

Oficialul LPF a subliniat că aglomerarea calendarului competițional este principala problemă a sistemului curent, care duce la epuizarea jucătorilor. Numărul mare de partide afectează performanța cluburilor angrenate pe mai multe fronturi. „Pentru campionatul României și pentru fotbalul românesc, formatul actual, care presupune atât Cupa României, cât și Superliga și cupele europene, înseamnă multe meciuri pe sezon”, a declarat Justin Ștefan.

Acesta a detaliat sursa încărcăturii competiționale. „Echipele din play-off au 40 de meciuri într-un campionat, la care adăugăm meciurile din Cupa României și din cupele europene. Deci pot înțelege că există o stare de oboseală.” În acest context, Liga caută activ soluții pentru a proteja jucătorii și cluburile, fără a sacrifica spectacolul sportiv. „Ceea ce trebuie să facem este să ne gândim pentru sezoanele următoare, dacă, păstrând structura actuală a competiției, cu play-off, play-out și cu înjumătățirea punctelor, se pot găsi soluții pentru a reduce puțin numărul de meciuri. Pot exista astfel de variante. Probabil o să le discutăm în perioada următoare”, a adăugat Ștefan.

Soluția propusă un sistem cu 3 grupe

Varianta concretă prezentată de Justin Ștefan ar schimba structura fazei a doua a campionatului, după încheierea sezonului regular. Sistemul propus prevede împărțirea echipelor în trei grupe distincte, în funcție de clasament. „Este clar că se poate împărți play-off-ul în două, cu un play-off format din 4 echipe, iar următoarele 4 să joace pentru ultimul loc de cupă europeană, în timp ce restul vor lupta pentru salvarea de la retrogradare.”

Beneficiile unei astfel de modificări ar fi imediate, conform secretarului general al LPF. Noul format ar duce la un calendar mai aerisit și ar oferi echipelor mai mult timp pentru recuperare și pregătire. „Asta ar permite reducerea numărului de meciuri, ar elibera câteva date din calendar și ai proteja atât cluburile, cât și jucătorii”, a punctat oficialul.

Modelul grecesc și impactul asupra contractului TV

Propunerea LPF se inspiră din modelul utilizat în prezent în campionatul Greciei, care funcționează cu 14 echipe. Acolo, după un sezon regulat de 26 de etape, competiția se împarte în trei grupe, fără ca punctele să se înjumătățească. Structura este următoarea:

  • Play-off cu primele 4 echipe, pentru titlu și locurile de Champions League/Europa League.
  • O grupă intermediară cu următoarele 4 clasate, pentru ultimul loc de Conference League.
  • Un play-out cu ultimele 6 echipe, pentru evitarea retrogradării.

Astfel, o echipă din play-off-ul grecesc ajunge la un total de 32 de meciuri într-un sezon, comparativ cu cele 40 disputate de formațiile de top din Superliga. Justin Ștefan a oferit asigurări că o astfel de modificare nu ar periclita contractul pentru drepturile TV. „Nu ar fi mult mai puține meciuri. Numărul minim de meciuri garantat în contract este mai mic decât cel pe care l-ar determina această schimbare de structură”, a explicat el. Totuși, principiile de bază ale sistemului românesc nu ar fi abandonate. „Nu ne dorim o schimbare a structurii actuale, dar să vedem dacă nu cumva putem găsi o structură prin care să eliberăm câteva date”, a mai spus Ștefan.

De ce a fost respinsă varianta unui campionat cu 12 echipe

O altă idee de reformă, vehiculată în trecut de președintele LPF, Gino Iorgulescu, care viza un campionat restrâns la 12 echipe, este considerată nerealistă. „Nu cred că este o inițiativă fezabilă, cea cu 12 echipe. Înțeleg argumentele: concentrarea valorii, eliberarea mai multor date din calendar, o împărțire a grilei de drepturi TV favorabilă cluburilor.”

Cu toate acestea, impedimentele sunt majore. „Dar sunt câteva impedimente, legate de reducerea drastică a numărului de jocuri – 192 de meciuri ar presupune acest sistem, apoi vei avea și o problemă cu retrogradarea și promovarea. A comprima de la 16 la 12 echipe înseamnă să trimiți mai multe formații în Liga a 2-a, lucru cu care astăzi FRF și cluburile participante în Liga 1 nu ar fi de acord.” Concluzia oficialului LPF este fermă. „Este un format care, chiar dacă are argumente pozitive, nu cred că practic poate fi pus în desfășurare”, a afirmat Ștefan.

În final, acesta a reiterat că se caută un echilibru între menținerea atractivității competiției și protejarea sportivilor. „Repet, vom vedea dacă nu cumva avem soluții să reducem numărul de jocuri, dar fără a nemulțumi deținătorul de drepturi și fără a afecta structura actuală a campionatului. Chiar dacă, la un moment dat, ți-ai dori o revenire la un sistem cu 16 sau 18 echipe, clasic, tur-retur, acum este un format fericit pentru toată lumea. Ai o competitivitate mai mare prin acest split – sezon regular, play-off, play-out -, crești suspansul prin împărțirea punctelor la 2”, a încheiat Justin Ștefan.