Kylian Mbappe, atacantul lui Real Madrid, a dezvăluit că a fost la un pas să renunțe la echipa națională a Franței. Incidentul a avut loc după penalty-ul ratat la Euro 2021, moment în care a fost ținta unor insulte rasiste. Dezvăluirile au fost făcute în cadrul podcastului „The Bridge”, alături de coechipierul Aurelien Tchouaméni.
„M-au numit maimuță”
Totul a pornit de la penalty-ul decisiv irosit în meciul cu Elveția de la Euro 2021. Imediat după partidă, un val de ură online l-a copleșit pe atacant, iar insultele rasiste au apărut rapid. Mbappe a povestit șocul trăit și gândurile de a abandona tricoul naționalei. „Am vrut atunci să renunț la echipa națională a Franței. Mi-am dat seama că plasasem Franța foarte, foarte sus în prioritățile mele, dar imediat ce am ratat, mulți oameni au început să mă numească maimuță și să mă insulte. Și m-am întrebat: aceștia sunt oamenii pentru care lupt pe teren?”, a relatat atacantul. Impactul a fost atât de puternic încât fotbalistul, care are 38 de goluri în 35 de meciuri pentru Real Madrid în acest sezon, și-a descris vacanța de după turneu ca fiind cea a „unui mort ambulant”.
De la erou național la ținta criticilor
Trecerea de la succesul răsunător la un eșec criticat dur a fost brutală pentru tânărul jucător. Kylian Mbappe a explicat contrastul uriaș dintre triumful de la Cupa Mondială din 2018 și eliminarea prematură de la Euro 2021. Căderea a fost greu de gestionat. „Am căzut de la o înălțime imensă, pentru că primul meu turneu cu Franța a fost Cupa Mondială din 2018. Am câștigat-o, eram un fel de erou național, eram foarte tânăr. Și la următorul turneu, ți se aruncă asta în față. E greu”, a mărturisit el.
Confruntarea cu șeful Federației
Dezamăgirea fotbalistului nu s-a oprit la simple gânduri. Supărat pe situația creată, Mbappe a mers direct la președintele Federației Franceze de Fotbal pentru a-i comunica decizia sa. I-a spus clar oficialului că nu mai dorește să joace pentru Franța. Răspunsul primit l-a oprit însă pe loc și a schimbat cursul evenimentelor pentru naționala franceză. Șeful forului i-a replicat tăios: „Chiar crezi că te voi lăsa să pleci din acest birou?”.
Relația cu presa, un meci de box
În cadrul aceluiași podcast, la care au participat și fostul său coleg Achraf Hakimi și comedianul Malik Bentalha, starul francez a vorbit despre reticența sa față de interviuri. El a oferit propria explicație pentru aparițiile sale rare în fața jurnaliștilor. „M-am săturat de interviuri. Jurnalistul e acolo ca să te facă să spui ce nu vrei să spui, iar tu nu vrei să spui ce vrea el să spui. E ca un meci de box”. Cu toate acestea, Mbappe a nuanțat relația cu presa, în special cu cea din Madrid. El a recunoscut că acceptă criticile justificate, cum ar fi cele legate de aportul său defensiv pe teren. „Sunt criticat pentru asta și nu mă deranjează, pentru că este o critică constructivă”, a încheiat atacantul.








