Kate Middleton ar fi încercat să îi împace pe Prințul William și Prințul Harry
În urmă cu o săptămână Ducele și Ducesa de Sussex au anunțat că vor să renunțe la statutul de membri „seniori” ai familiei regale britanice, veste care i-a șocat pe apropiați.
Prințul William și Regina Elisabeta a II-a s-au simțit dezamăgiți de decizia lor, iar Kate Middleton a fost „rănită profund”. Însă, potrivit expertului în familia regală, Katie Nicholl, Ducesa de Cambridge a încercat să aducă pacea între soțul ei și Prințul Harry.
„Știm că au existat tensiuni în familie, dispute și conflicte în spatele scenei. Cred că dincolo de toate acestea, Kate a încercat să îi împace. Amintiți-vă că în trecut ea și Harry erau incredibil de apropiați. Ea, Harry și William erau un trio special și cred că își dorește să repare această ruptură dintre ei.”
Totodată, Katie Nicholl consideră că relația dintre Prințul Harry și fratele lui se va repara. „Cândva, în viitor, cei patru se vor apropia din nou, dacă nu pentru ei, pentru copiii lor, pentru că… copiii familiei Cambridge l-au întâlnit pe Archie doar de câteva ori. Cred că asta se datorează faptului că…
Citeste continuarea AICI