Jessica Biel, văzută fără verighetă la trei luni de la scandalul de infidelitate în care a fost implicat Justin Timberlake
Jessica Biel a fost fotografiată de paparazzi în weekend, în timp ce mergea la o farmacie. Detaliul care a uimit pe toată lumea a fost lipsa verighetei, mulți considerând că acesta este un semn că relația ei cu Justin Timberlake nu este pe drumul cel bun.
Desigur, lipsa bijuteriei nu ar trebui să însemne atât de mult, însă în cazul celor doi, situația este puțin mai complicată. În noiembrie 2019 Justin Timberlake a fost fotografiat în timp ce se ținea de mână cu colega sa din Palmer, Alisha Wainwright. Acest gest a rănit-o pe Jessica și, deși potrivit artistului nu există o relație între el și colega sa de platou, acesta și-a cerut scuze public pentru gestul său.
„Ar fi trebuit să știu mai bine. Nu este exemplul pe care vreau să îl setez pentru fiul meu. Vreau să îi cer iertare soției mele minunate și întregii familii pentru că i-am pus într-o astfel de situație umilitoare și mă voi concentra să fiu cel mai bun soț și tată de acum înainte”, a scris Justin la momentul respectiv.
Deși scuzele sale au impresionat fanii, se pare că ele au fost publicate pe Instagram la îndemnul…
Citeste continuarea AICI