În ce mod dezvoltă manualele școlare creativitatea copilului?

0

În ultimii ani, profesorii au putut alege dintr-o gamă variată de manuale școlare, de la diferite edituri, toate fiind aprobate de Ministerul Educației. Acestea se numesc manuale alternative și oferă dascălilor posibilitatea de-a alege varianta pe care o consideră cea mai potrivit pentru a dezvolta creativitatea elevilor. 

La aceste manuale se pot adăuga și diferite auxiliare, culegeri, caiete ale elevului sau alte cărți interactive, care pot contribui și mai mult la implicarea elevului în procesul educațional. El nu mai trebuie să memoreze informații, ci va avea ocazia să descopere materii care îi plac, să învețe lucruri interesante și să-și dezvolte gândirea.

Prin urmare, copiii se pot bucura acum de o calitate superioară a cursurilor, care li se vor părea mult mai interesante și mai plăcute. În acest fel, ei vor învăța mai ușor, iar cursurile vor fi o bucurie, pentru că le vor permite să-și pună în valoare imaginația. Iată cum poate contribui un manual de calitate la dezvoltarea creativității unui elev.

Elevul devine implicat în procesul de învățare

Multe dintre manualele noi, disponibile acum, sunt interactive, adică invită elevii să rezolve anumite provocări, punându-și în valoare imaginația și propriile idei. În acest fel, copilul nu mai reproduce pur și simplu informația, ci o interpretează, își dezvoltă gândirea critică și este încurajat să vină cu propria lui părere sau soluție.

Va învăța cu plăcere

Poate să pară greu de crezut, dar unele manuale sunt concepute așa de bine și de atractiv încât elevul ajunge să studieze cu plăcere chiar și o materia grea, cum este matematica, spre exemplu. De mare ajutor în acest sens sunt manualele cu ilustrații de calitate, frumos colorate, care sunt ideale în special pentru elevii din clasele mai mici. 

Manualele de acest fel seamănă oarecum cu cărțile de jocuri pe care le știu micuții, astfel încât nu le vor respinge, dimpotrivă – vor dori să le folosească și să învețe după ele. Atunci când studiază cu interes și cu plăcere, elevii vor reține mai bine și mai repede informația, fără să depună un efort special în acest sens.

Va fi curios să afle mai multe

Manualele școlare nu pot oferi o informație completă despre un anumit subiect, ci prezintă doar esențialul. Un manual de calitate va fi însă conceput în așa fel încât îi va stârni elevului curiozitatea, iar el va dori să afle mai multe informații despre un anumit domeniu. În acest fel, copilul va căuta mai mult detalii și va fi motivat să se documenteze și să citească mai mult decât îi oferă baza de studiu din manual.

Astfel, cu ajutorul unui manual interesant și conceput atractiv, elevul își poate descoperi chiar pasiunea pentru un anumit domeniu, în care va putea face performanță, iar ulterior va avea o carieră de succes. 

Practic, manualele îi pot ajuta pe elevi nu doar că acumuleze informații și să obțină o notă bună, ci și să deprindă abilități care îi vor ajuta mai târziu să-și aleagă o meserie bună şi să se integreze în societate. Prin studierea unui manual de calitate, elevii își vor forma competențe, valori și vor deprinde inclusiv anumite atitudini potrivite pentru succesul lor în viață.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.