Cluburile de fotbal din Turcia au intrat puternic pe piața transferurilor în sezonul 2025/2026, cu Galatasaray cheltuind 157 de milioane de euro și Fenerbahce investind 124 de milioane. Transferul lui Victor Osimhen la Galatasaray pentru 75 de milioane de euro a fost finanțat printr-o tranzacție imobiliară de 480 de milioane de euro, care a permis clubului să acopere datorii și să plătească salarii uriașe.
Strategia „Pâine și circ” pe malul Bosforului
Modul în care Superliga turcă a ajuns să rivalizeze cu campionatul din Arabia Saudită ridică multe semne de întrebare. Finanțările sunt adesea opace, alimentând suspiciuni despre o posibilă implicare politică. Jurnalistul Muhammet Duman recunoaște că „toată lumea este curioasă în privința provenienței banilor”. Jurnaliștii de opoziție susțin că miza este distragerea atenției de la problemele economice ale țării. Editorialistul Onur Ozgen, de la cotidianul Evrensen, descrie direct strategia: „A închide ochii la spectacolul transferurilor poate fi interpretat ca parte a unui efort de a distrage masele în timpul unei crize economice, de a calma mânia publicului și de a menține cluburile – și bazele lor de suporteri – sub control. Trăim o versiune locală a politicii «panem et circenses», «pâine și circ»”. Ideea este susținută și de economistul sportiv Tugrul Aksar. „Fotbalul domină agenda comunităților sărace. Oamenii care nu își permit nici măcar să aducă o pâine acasă urmăresc toată ziua știri despre transferuri”, afirmă acesta.
Datorii de peste 1 miliard de euro, gestionate cu sprijinul Statului
Modelul de operare al marilor cluburi din Turcia pare nesustenabil. Acestea acumulează datorii colosale, estimate la peste 1 miliard de euro pentru cele mai mari patru echipe, pe care le gestionează cu sprijinul instituțiilor publice. Ahmet Talimciler, profesor în sociologie, explică mecanismul. „Marile cluburi ale Turciei operează de multă vreme în strânsă legătură cu Statul. Deoarece datoriile lor sunt șterse sau anulate periodic, ele continuă să facă transferuri scumpe fără nicio ezitare”. Statul a intervenit prin mai multe pârghii. Consiliul Piețelor de Capital din Turcia, aflat sub egida Ministerului Finanțelor, a permis cluburilor să emită repetat acțiuni noi pentru a atrage capital. O altă metodă a fost restructurarea datoriilor prin împrumuturi contractate la bănci de stat.
Galatasaray: Tun imobiliar de 480 de milioane de euro
Transferul lui Victor Osimhen, care a costat 75 de milioane de euro, este un exemplu concret al acestei strategii. Mutarea a fost finanțată de Galatasaray prin vânzarea centrului de antrenament către İstanbul Büyükşehir Belediyesi (İBB), instituția care administrează zona metropolitană a Istanbulului. Baza, situată în cartierul Florya, i-a adus clubului 480 de milioane de euro. Această injecție de capital a permis echipei să restructureze credite, să achite datorii vechi și să ramburseze împrumuturi bancare cu scadență în 2030. Pe lângă Osimhen, al cărui salariu anual este de 15 milioane de euro plus 5 milioane din drepturi de imagine, Galatasaray îl plătește și pe Leroy Sane cu 12 milioane de euro pe an.
Modelul Fenerbahce și îndoieli privind sustenabilitatea
Rivalele de la Fenerbahce au urmat un traseu similar. Clubul a vândut un teren de 61.000 de metri pătrați din districtul Atasehir către Emlak Konut, un dezvoltator imobiliar controlat de Stat, încasând 90 de milioane de euro. Banii au fost folosiți pentru a închide un program de restructurare a datoriilor cu Asociația Băncilor din Turcia. Astfel au fost posibile transferurile unor jucători precum Kerem Akturkoglu, Sofyan Amrabat, Ederson sau Milan Skriniar, urmate de achiziția lui Matteo Guendouzi pentru 28 de milioane de euro. Economistul Tugrul Aksar este sceptic cu privire la viabilitatea acestui model. „Spre deosebire de Arabia Saudită, aici nu există venituri din petrol, ci doar datorii și facturi salariale umflate”, avertizează el. Expertul subliniază și riscurile economice. „Prăpastia dintre venituri și cheltuieli este uriașă. Veniturile din drepturile de difuzare sunt în scădere, iar încasările din bilete și comercializarea produselor sunt limitate. Cluburile cheltuiesc în dolari sau euro, dar câștigă în lire turcești, pierzând teren cu fiecare fereastră de transferuri”.
