Rapid a ajuns la patru etape consecutive fără victorie în Superliga, după înfrângerea cu 0-1 în fața Universității Craiova, rezultat care a scos echipa de pe podium. Fostul mijlocaș giuleștean Florin Motroc, în prezent antrenor la East Riffa în Bahrain, a analizat situația echipei și a identificat atitudinea jucătorilor drept principala problemă.
„Pot fugi, dar nu vor!”
Florin Motroc (58 de ani) consideră că pasivitatea este vizibilă în tot lotul antrenat de Gâlcă, oferind exemplul lui Olimpiu Moruțan, care nu a marcat niciun gol în 14 apariții. Deși ar putea părea o problemă de pregătire fizică, fostul jucător crede că realitatea este alta. „În cazul lui Moruțan, mi-e greu să comentez despre factorul fizic, pentru că nu am informații. Din păcate, el are multe probleme legate de angajamentul în dueluri unu contra unu, în acțiuni în care trebuie să atace spații, ceea ce presupune o mișcare fără minge mult mai complexă. Bineînțeles că toate aceste aspecte au în spate o foarte bună pregătire fizică, pentru că trebuie să poți să fugi”, a explicat Motroc.
Problema identificată de acesta este însă una de voință. „De multe ori, nu este vorba doar dacă un jucător poate fugi sau nu. Sunt mulți jucători care pot fugi, dar nu vor! Mai au 5 metri până să blocheze un gol sau o pasă și n-o fac. Totul ține și de voința jucătorilor, într-un final. E dureros, dar e adevărat. Cuvântul cel mai adecvat este «atitudine», care a lipsit la Rapid în ultimele meciuri”.
Doar 3 galbene într-un derby
Lipsa de atitudine se reflectă, în opinia lui Motroc, și în statisticile care arată agresivitatea echipei. Acesta a făcut o comparație directă cu un derby din America de Sud pentru a sublinia lipsa de implicare a rapidiștilor în meciul din Bănie. „A fost derby-ul River Plate – Boca Juniors, în Argentina. O mulțime de cartonașe galbene!”, a remarcat el.
În contrast, meciul Rapidului a fost lipsit de intensitate. „La Universitatea Craiova – Rapid au fost 3! Prea puține pentru un astfel de derby. Nu sunt adeptul instigării la lovituri. Cartonașele acestea galbene nu vin doar pe fondul loviturilor, ci și pe fondul dorinței de a câștiga duelurile unu contra unu și defensive. Atunci apare această agresivitate, care e normală și este recomandată în jocul de fotbal, mai ales unde apare miza. E o luptă!”
Șansa la titlu, irosită
Frustrarea este amplificată de faptul că Rapid părea, la un moment dat, o candidată serioasă la titlu. Motroc consideră că jucătorii au irosit o oportunitate importantă prin lipsa de angajament. „Ți se oferă șansa de a te bate la campionat, sunt 8-9 meciuri în care ai o șansă, joac-o! De ce să dai cu piciorul?”, se întreabă retoric fostul mijlocaș.
Acesta a oferit și un exemplu din fotbalul internațional despre cum ar trebui să arate dăruirea pe teren. „Mă uitam la Tottenham – Brighton 2-2, ce atitudine au avut cele două echipe! Dăruirea pe care am văzut-o la jucători a fost una incredibilă, iar spectatorii au răsplătit acest efort, în ciuda faptului că Tottenham e unde e. Spectatorii apreciază dăruirea, la fel ca în Giulești”.
„Ne-am trezit cu galeria peste noi”
Florin Motroc, care a jucat la Rapid între 1993 și 1996, a povestit episoade din trecut pentru a ilustra nivelul de exigență al suporterilor giuleșteni. El a subliniat că fanii nu tolerează lipsa de atitudine. „Cunosc foarte bine spiritul Rapidului. Am pierdut și eu meciuri când am jucat prost și n-am avut atitudine și ne-am trezit cu galeria peste noi, în vestiar”, a povestit Motroc.
Presiunea fanilor era uneori extremă. „Pe unii mai ghinioniști i-au fugărit. Chiar și tatălui meu, săracul, i-au încercat un pic viteza”, a adăugat el, referindu-se la tatăl său, Ion Motroc, căpitanul echipei care a câștigat titlul în 1967. Concluzia sa este clară: „În Giulești, pentru a-ți câștiga oamenii de partea ta, trebuie să arați ceva”.








