CSM București va înfrunta Metz pe 6 iunie, de la ora 19:00, în a doua semifinală a Final Four-ului Ligii Campionilor la handbal feminin. Decizia de a programa echipa maghiară Gyor în prima partidă a zilei, o premieră de la introducerea formatului, a stârnit numeroase reacții în presa din Ungaria.
O premieră pentru Gyor în Final Four
Formatul actual al Ligii Campionilor, cu un turneu Final Four, a fost introdus în 2014. De atunci, Gyor a ajuns de 11 ori în această fază a competiției și de fiecare dată a fost programată să joace în prima semifinală. Anul acesta, însă, programul de la MVM Dome din Budapesta, o arenă de 20.000 de locuri care a costat 220 de milioane de euro, va fi deschis de meciul dintre Gyor și Brest, de la ora 16:00. Jurnaliștii de la Nemzeti Sport au notat schimbarea: „O decizie neobișnuită a fost luată în privința semifinalei lui Gyor de la Budapesta. E prima dată când i se întâmplă asta sextuplei câștigătoare a Ligii Campionilor”. Ziua finalelor va fi duminică, 7 iunie, când meciul pentru medaliile de bronz va începe la ora 16:00, iar marea finală se va disputa de la ora 19:00.
CSM București, amintiri dureroase pentru maghiari
Atenția presei maghiare față de CSM București este legată de istoricul direct dintre cele două cluburi. „Tigroaicele” au obținut singurul trofeu al Ligii Campionilor din palmares în 2016, după o finală dramatică disputată chiar împotriva lui Gyor. Meciul a fost marcat de performanța suedezei Isabelle Gulden, care a înscris 15 goluri. Echipa din București s-a impus atunci după executarea loviturilor de departajare. Scorul a fost 22-22 la finalul timpului regulamentar, 3-3 în prelungiri și 4-1 la aruncările de la 7 metri, o amintire dureroasă pentru suporterii maghiari.
Antrenorul lui Gyor recunoaște puterea „tigroaicelor”
Per Johansson, actualul antrenor al lui Gyor și fost tehnician la CSM București, a lăudat echipa pregătită de Bojana Popovic. El consideră că oricare dintre cele patru formații calificate are șanse la trofeu. „Noi și CSM București suntem, probabil, cele mai puternice echipe din acest sezon. O formație completă, puternică, cu un joc în viteză. Stau bine pe faza de tranziție, au jucătoare care pot rezolva situațiile 1 vs. 1. Traversează și o formă grozavă. Am văzut împotriva lui Esbjerg cât sunt de puternice”, a declarat Per Johansson. Acesta a adăugat că echilibrul este cuvântul de ordine în acest an. „Cred că toate cele patru echipe calificate anul acesta sunt capabile să câștige trofeul. Există un echilibru. În urmă cu 8 ani, când eram antrenorul lui CSM București, am experimentat un Final Four asemănător, cu Vardar, Gyor și Buducnost. Simt că de această dată e cel puțin la fel de puternic”, a spus tehnicianul.








