Cristi Chivu suspendat la Inter, două variante de avarie pentru banca tehnică

cristi chivu inter

Inter se confruntă cu o criză pe banca tehnică înaintea meciului cu Fiorentina. Antrenorul Cristi Chivu a fost eliminat în timpul partidei cu Atalanta, scor 1-1, și va fi suspendat. Problemele se pot agrava, deoarece și asistentul său, Aleksandar Kolarov, riscă o sancțiune drastică.

Chivu, la al doilea „roșu” din cariera de antrenor

Finalul meciului dintre Inter și Atalanta a lăsat urme adânci în staff-ul liderului din Serie A. Antrenorul român a primit două cartonașe galbene pentru proteste și a fost trimis în tribune de arbitrul Manganiello. Suspendarea pentru următorul meci este automată. Acesta este al doilea cartonaș roșu din cariera de antrenor a lui Cristi Chivu, după un episod similar petrecut la Parma.

Asistentul Kolarov, în vizorul Comisiei de Disciplină

Situația este complicată de comportamentul asistentului Aleksandar Kolarov. Fostul fundaș sârb este investigat de Comisia de Disciplină, care va lua o decizie în curând. Presa italiană notează că lucrurile depind de raportul arbitrului. „Duminica viitoare, la Florența, din cauza suspendării lui Chivu, Kolarov ar trebui să ocupe locul de pe banca echipei nerazzurra. În acest caz, totuși, este obligatoriu să folosim modul condițional (…). După episodul penalty-ului neacordat lui Frattesi, antrenorul asistent al lui Inter a adresat câteva dintre «expresiile jignitoare» care se citesc adeseori în rapoartele arbitrale, înainte de a ajunge chiar la un contact fizic cu fundașul Atalantei, Djimsiti”. Întreaga conducere a clubului a decis să intre în silenzio stampa, în semn de protest față de deciziile de arbitraj.

Cine va sta pe bancă la meciul cu Fiorentina

Scenariul cel mai sumbru este ca atât Chivu, cât și Kolarov, să fie suspendați pentru duelul de duminică. O astfel de situație este rar întâlnită la acest nivel. „Nu e exclus ca, pe lângă Chivu, să se decidă și suspendarea lui Kolarov, deși impresia generală e că, cel mult, s-ar putea limita la o amendă. În cazul unei suspendări însă, ar apărea o altă întrebare: cine va sta pe bancă? Există două ipoteze. Antrenorul va fi Angelo Palombo, specialistul nerazzurrilor la fazele fixe, care deține licența Pro UEFA. A doua îl indică pe Mario Cecchi, alt specialist la fazele fixe, el însuși abilitat. Dar Inter mizează pe prezența lui Kolarov pe bancă, în așteptarea revenirii lui Chivu”. Soluțiile de urgență, în cazul în care și sârbul va fi suspendat, ar fi Angelo Palombo sau Mario Cecchi. Ambii sunt specialiști pe faze fixe. Inter speră însă că secundul va scăpa doar cu o amendă și va putea conduce echipa de pe margine.