Ce se intampla cu corpul nostru atunci cand dormim?
Avem tendința să credem că, atunci când dormim, suntem într-o dulce inactivitate, e surprinzător și uimitor, totodată, când descoperi de fapt câte se întâmplă în timp ce dormim. Lucruri cât se poate de firești și, suntem asigurați, e bine că se întâmplă.
Temperatura. Dacă nu știai, află că, în timpul somnului, temperatura corpului scade brusc, deoarece cei mai mulți mușchi devin inactivi, prin urmare organismul nu e nevoit să ardă atât de multe calorii cum o face în timpul zilei. Oamenii de știință spun că acest lucru se întâmplă de obicei în jurul orei 2:30am, evident dacă se doarme la ora respectivă.
Ochii. Dacă ai privit vreodată pe cineva când doarme, ai putut vedea că ochii – de obicei, închiși (deși sunt și dintre cei picați de pe alte planete care dorm cu ochii deschiși) –, dincolo de pleoapele ce-i acoperă, se mișcă. Felul în care se mișcă e influențat, cum altfel, de etapa somnului – dacă tocmai ai adormit sau ești deja în somn profund.
Mușchii. În somn, aceștia devin imobili (excepție cei ai gâtului) și e un lucru bun – deoarece, dacă ar fi activi, visezi ceva și ai putea acționa, iar asta ar putea fi nu doar rău, chiar primejdios. Se mai întâmplă totuși și asemenea lucruri când oamenii se lovesc sau lovesc.
Pielea. E un lucru pur și simplu minunat să știi că, în timp ce tu ești pierdut în somn pielea ta se reface singură. Pe stratul superior al pielii se adună celule moarte care sunt eliminate constant în timpul zilei. În somn, metabolismul pielii e mai accentuat și se reduce astfel „pana” de proteine de care pielea are nevoie pentru a se regenera și repara de toate stricăciunile provocate, inclusiv de razele UV.
Informațiile. Cele nefolositoare sunt eliminate. Creierul își face ordine atunci când tu dormi. Zi de zi creierul nostru e bombardat cu tot felul de informații. În timpul nopții, din fericire el le selectează și le dă…
Citeste continuarea AICI