Anularea zborului – cea mai mare temere a pasagerului

0

E neplăcut să ai un zbor care întârzie, dar este și mai neplăcut, frustrant și enervant să ai un zbor anulat. Te bazai pe acel zbor ca să ajungi într-un loc pentru muncă, aveai o întâlnire foarte importantă, sau, pur și simplu, mergeai în vacanță, să te relaxezi după multă muncă.

O astfel de experiență nu doar că îți dă programul peste cap, dar îți distruge vacanța sau chiar te face să o pierzi, pentru că uneori nu mai există alt zbor spre destinațiile de relaxare; te face să ratezi întâlniri importante pentru compania ta sau pentru cea la care lucrezi, ceea ce înseamnă că aceasta va pierde bani.

În orice caz, un zbor anulat aduce cu sine o mulțime de pierderi și neplăceri pentru tine și pentru mulți alții. Asta înseamnă că cei care au cauzat anularea zborului trebuie să se revanșeze în vreun fel față de tine. Dar ce trebuie să faci pentru asta?

  1. Să păstrezi documentele de călătorie cum ar fi tichetul de îmbarcare, biletul de avion sau o confirmare a rezervării
  2. Să încerci să obții cât mai multe informații despre motivele anulării zborului
  3. Să ceri un zbor alternativ companiei aeriene, iar dacă ajungi cu întârziere la destinație, ai dreptul la alte despăgubiri
  4. Dacă zborul alternativ este programat pentru ziua următoare, ai dreptul la cazare într-o cameră de hotel
  5. Să nu acceptați cupoane valorice de zbor, mile de zbor, sume în numerar sau să semnați acorduri prin care renunțați la dreptul la despăgubire
  6. Păstrează chitanțele și facturile pentru achiziționarea mâncării și a oricăror altor necesități de bază
  7. Cere ca zborul alternativ să se facă la aceeași clasă ca și cea pentru care ai achiziționat biletul inițial. Dacă, totuși, se întâmplă să nu fie alte locuri disponibile, ai dreptul la despăgubire, chiar dacă zborul se efectuează la timp.

Dreptul la despăgubire în cazul unui zbor anulat este condiționat, în primul rând, de timpul în care ați fost anunțat de acea anulare. Asta înseamnă mai puțin de 14 zile înainte de data planificată pentru decolare. În orice caz, atunci când ai de-a face cu un zbor anulat, solicită compensația cu GIVT și vei afla dacă ai dreptul la despăgubire din partea companiei aeriene.

Specialiștii GIVT știu exact care sunt condițiile în care poți obține până la 600 de euro despăgubire și ce trebuie să facă pentru a obține această compensație pentru tine și pentru orice altă victimă a unui zbor anulat.

Uneori, companiile aeriene încearcă să facă orice pentru a nu plăti despăgubirile, cum ar fi invocarea Regulamentului (CE) nr. 261/2004, care prevede că în circumstanțe extraordinare, compania nu este responsabilă pentru anulare, ceea ce trebuie să ai în vedere atunci când ceri informațiile despre motivul anulării zborului. Însă specialiștii GIVT pot contracara aceste încercări și pot obține pentru tine exact ceea ce ți se cuvine. Iar asta înseamnă 250 de euro pentru zboruri de până la 1500 de km, 400 de euro pentru zboruri de peste 1500 de km de pe teritoriul UE sau alte zboruri între 1500 și 3500 de km și 600 de euro pentru zboruri de peste 3500 de km.

Așadar, sunt sume considerabile, iar efortul este minim. Apelează acum la GIVT și ia-ți despăgubirea.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.