Un nou documentar, „We Are the Shaggs”, regizat de Ken Kwapis, aduce în atenție povestea uneia dintre cele mai neobișnuite trupe din istorie. Filmul, lansat la festivalul SXSW, explorează misterul albumului „Philosophy of the World” din 1969, un disc din care 900 de exemplare au dispărut, iar o copie originală se vinde astăzi cu 7.800 de dolari.
Trupa The Shaggs, formată din surorile Dorothy, Betty și Helen Higgin, a fost un subiect constant de dezbatere. Muzica lor a fost lăudată de artiști precum Frank Zappa și Kurt Cobain, deși pentru mulți ascultători sună complet greșit. Misterul și povestea lor de familie complicată sunt acum subiectul principal al noului documentar.
Genii sau amatori?
Dilema calității muzicii The Shaggs a fost surprinsă de scriitoarea Susan Orlean într-un profil din 1999: „Fac The Shaggs referire la microtonurile heptatonice și angulare ale muzicii de curte chinezești ya-yueh și la grupurile de note atonale ale lui Ornette Coleman, sau sunt doar niște copii care cântă prost la niște chitare ieftine și dezacordate?”. Documentarul lui Kwapis începe cu un experiment în care mai mulți oameni ascultă pentru prima dată trupa. Reacțiile variază puternic. Unii spun că sună a „chestii de oameni ai cavernelor”. Alții descriu experiența drept „ca ceva ce ai auzi în coșmarul tău, iar și iar și iar”.
„Ca și cum marțienii aterizaseră în studioul meu”
Producătorul Tony Berg, unul dintre experții intervievați, a recunoscut șocul inițial. „Prima dată când am auzit The Shaggs, a fost ca și cum marțienii aterizaseră în studioul meu”, a declarat el. Specialiștii din film compară muzica lor cu picturile cubiste ale lui Picasso sau cu filmele lui Ed Wood. O analiză atentă relevă însă o complexitate neașteptată. Deși armoniile vocale dintre Dorothy și Betty par dezacordate față de standardele pop, ele sunt perfect aliniate una cu cealaltă, la un sfert de ton distanță de nota corectă, un detaliu ce sugerează luni sau chiar ani de repetiții. Sora Helen, toboșarul trupei, avea o abordare unică a tempoului, adăugând pasaje ritmice aleatorii în mijlocul versurilor.
Povestea unui tată dominator
În spatele muzicii bizare se află o poveste de familie. Tatăl surorilor, Austin Wiggin, a fost forța motrice din spatele trupei. El a acționat pe baza unei profeții făcute de mama sa, care i-a spus că va avea trei fiice ce vor forma o trupă faimoasă. Determinat să îndeplinească profeția, Austin și-a forțat fetele să cânte. Le-a asigurat chiar și o rezidență sâmbătă seara la balul adolescenților din orașul lor din New Hampshire. Un expert din film descrie imnul trupei dedicat părinților drept ceva ce sună „ca o înregistrare video cu ostatici”. Comparațiile cu alți tați dominatori din lumea muzicii, precum Murray Wilson (tatăl membrilor Beach Boys) sau Joe Jackson, nu sunt deloc deplasate.
Un album cu 900 de copii dispărute
În 1969, Austin Wiggin a plătit pentru înregistrarea singurului album al trupei, „Philosophy of the World”. Au fost presate 1.000 de exemplare. Dintre acestea, 900 au dispărut, posibil luate de un producător, iar cele 100 rămase au fost trimise la posturi de radio, unde majoritatea au fost aruncate. Astăzi, o copie originală este extrem de rară. Pe platforma Discogs, un exemplar este listat la vânzare pentru 7.800 de dolari. Muzica a supraviețuit datorită unui DJ din Boston, care i-a oferit o copie lui Frank Zappa. Acesta a devenit cel mai cunoscut fan al lor, numindu-le ironic „mai bune decât The Beatles”. Mai serios, Zappa le-a descris ca fiind, „în urechile mele, sună ca veriga lipsă între Fanny și Captain Beefheart and His Magic Band”.
De la ridicol la adorație
Abia în 1980, trupa NRBQ a redescoperit albumul și l-a reeditat, transformând The Shaggs într-un fenomen de cult. Reacțiile au fost împărțite între ridicol și adorație. Revista Rolling Stone le-a numit „familia Von Trapp lobotomizată”. Peste ani, Kurt Cobain a inclus albumul pe lista sa de discuri preferate. Surorile supraviețuitoare, Dot și Betty, au păreri diferite despre acea perioadă. Betty recunoaște că are puține amintiri pozitive, fiind forțată de tatăl ei să cânte. Filmul le prezintă atât ca eroine improbabile ale muzicii rock, cât și ca femei obișnuite prinse într-o situație extraordinară.
