Regizorul Tudor Giurgiu și scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari vorbesc despre Parking, un film pe care trebuie să îl vezi

Adrian e un poet din Sângeorz-Băi care își lasă în urmă familia și viața de până atunci ca să plece în Spania, precum unul dintre scriitorii săi preferați, Roberto Bolaño. Își duce viața într-un parc auto unde lucrează ca paznic de noapte, citind, fumând și împușcând șobolani, ca să mai treacă timpul. Într-o Andaluzie departe de imaginea idilică a postărilor turistice de pe Instagram, Adrian se aruncă într-o poveste de dragoste pe cât de pasională, pe atât de complicată. Marin Mălaicu-Hondrari e un poet din Sângeorz-Băi care la începutul anilor 2000 a plecat ilegal în Spania, aproape fără nici un ban în buzunar, fără să cunoască limba sau pe cineva acolo. Există multe similitudini între povestea lui și cea a lui Adrian, personajul central din Apropierea, unul dintre cele mai apreciate romane autohtone de după 2010, care a servit drept inspirație pentru Parking, cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu.

În Parking, toate firele narative din carte se restrâng la universul personajului principal, un bărbat care speră să-și dea un alt sens vieții după ce întâlnește o cântăreață dintr-o trupă indie. Pentru Marin, cea mai mare dificultate a fost să reia un proiect încheiat și să îl schimbe conform cerințelor regizorului. „Mi-am zis la un moment dat: «Dacă, în roman, un personaj o ia la stânga, de ce în film nu ar putea să o ia la dreapta?». Chestiile astea mici pentru mine erau extrem de importante, lucrasem pe ele mult timp. Dar odată ce am reușit să depășesc asta și să văd altfel personajele, să le văd de fapt prin ochii lui Tudor, nu am mai avut nici un fel de problemă. Nu sunt genul de scriitor care crede că un roman trebuie ecranizat pas cu pas, așa cum e cartea lui. Sunt limbaje total diferite, un scenariu ține destul de puțin de literatură. Dacă…