# Mircea Lucescu în 1972 mergea la 4 piese de teatru pe săptămână

> Un interviu din 1972 îl arată pe Mircea Lucescu, la 27 de ani, ca un pasionat de cultură. Vedea 4 piese de teatru pe săptămână și se lupta cu prejudecățile.

Publicat: 11 aprilie 2026, 13:15 · Autor: Crina Tudor · Categorie: [Sport](https://joo.ro/articole/sport/index.html.md) · Pagina web: https://joo.ro/mircea-lucescu-in-1972-mergea-la-4-piese-de-teatru-pe-saptamana/ · Publicație: Joo

![Mircea Lucescu](https://joo.ro/wp-content/uploads/2026/04/Mircea-Lucescu-1775902552-1024x576.jpeg)

Un interviu publicat acum 54 de ani în revista „Teatrul” dezvăluie o latură neașteptată a lui Mircea Lucescu. La doar 27 de ani, cel care era deja un idol național vorbea despre pasiunea sa pentru cultură și lupta cu stereotipurile, prevestind cariera de mentor pe care urma să o aibă.

În 1972, la doi ani după ce făcea schimb de tricouri cu Pele la Campionatul Mondial din Mexic, Lucescu era un devorator de artă. Declarațiile sale arată un om preocupat de percepția publică asupra fotbaliștilor și un fin cunoscător al scenei teatrale, atât din România, cât și din străinătate.

## „Există prejudecata că am fi troglodiți”

Tânărul Mircea Lucescu era direct preocupat să nu fie ridiculizat pentru pasiunile sale intelectuale. El a mărturisit jurnalistului temerile sale. „Sper că dumneavoastră n-o să mă ironizați și nici n-o să îmi faceți o caricatură defăimătoare, așa cum mi s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, când am îndrăznit să mărturisesc că-mi place Apollinaire sau Eluard. Există la noi o tristă şi înrădăcinată prejudecată, după care noi, «actorii» spectacolului secolului, fotbalul, am fi nişte troglodiţi, nişte diletanţi amărâți”, spunea Lucescu.

Acesta făcea o paralelă între exigențele fotbalului și cele ale teatrului. „Vorbeam odată cu Pittiş şi cu Caramitru, care-mi spuneau că teatrul modern de azi cere performanţă sportivă, că s-a dus vremea actorului care joacă imobilizat în fotoliu. Fotbalul de azi cere la rândul său şi un bagaj serios de cunoştinţe din toate domeniile: artă, ştiinţă, cultură etc.”

## Patru spectacole de teatru pe săptămână

Pasiunea pentru artă nu era doar o declarație de intenție, ci un obicei constant. Frecvența cu care mergea la teatru era una intensă. „Eu merg la teatru tot timpul. Câteodată mă duc în… asalt şi văd câte patru spectacole pe săptămână.”

Poezia ocupa, de asemenea, un loc important în viața sa. „Plăcându-mi foarte mult poezia, am fost la toate spectacolele de poezie ale Radioteleviziunii. Foarte mulţi actori m-au impresionat; dar mai ales Irina Răchiţeanu-Şirianu, cu modul ei simplu, sensibil şi profund prin care a pătruns şi a redat taina versurilor”, mărturisea el. Printre preferații săi se numărau nume mari ale scenei românești, în special de la Teatrul Bulandra. „Iesit din comun mi s-a părut spectacolul de poezie susţinut de Caramitru, Pittiş şi Elena Caragiu la Teatrul Bulandra. De altfel, la acest teatru nu mi-a scăpat nici o montare. De la «Play Strindberg» la «Leonce şi Lena», de la «D-ale carnavalului» până la «Scrisoarea pierdută» a lui Ciulei”.

## Un critic de teatru neașteptat

Discursul lui Mircea Lucescu depășea cu mult nivelul unui simplu spectator. El se dovedea a fi un cititor avid și un observator atent al fenomenului teatral. „Găsesc foarte interesante şi foarte utile aceste diferite formule de înscenare ale aceleiaşi piese. Păcat că se aplică atît de rar. Păcat şi că teatrul nostru, cu interpreţi atât de mari, nu întreprinde incursiuni mai largi în domeniul teatrului antic, clasic şi mai ales al teatrului modern contemporan”, analiza fotbalistul.

Cunoștințele sale se extindeau și la dramaturgia internațională. „Am citit toate piesele de teatru americane şi englezeşti care s-au tipărit la noi şi am întâlnit piese extrem de interesante, care nu ştiu de ce nu se şi joacă. Am citit pasionanta piesă a lui Peter Weiss, «Marat/Sade», pe care n-a cuprins-o, până în prezent, nici un teatru în repertoriul său.” Mai mult, oferea exemple concrete din călătoriile sale. „Am văzut la Liverpool o montare a piesei «Scripcarul pe acoperiș». M-a tulburat prin perfecțiune, prin integrarea organică a muzicii și a plasticii, prin acuitatea ideii, exprimată printr-un joc original, de o mare spontaneitate.”

## O viziune de mentor pentru viitor

Încă din 1972, se contura profilul antrenorului care avea să educe generații întregi de sportivi. Gândirea sa se îndrepta către formarea publicului și, în special, a tinerilor. „Mă întreb, apoi, de ce nu se reiau acele spectacole-lectură. Acele lecții de istorie teatrală, ilustrate cu fragmente sau cu piese întregi atât de necesare în educația spectatorului adult sau copil. Vorbesc aici în numele copilului meu, pe care l-aş obliga să meargă la asemenea spectacole cu piesa citită dinainte, aşa cum pasionaţii muzicii obişnuiesc să se ducă la concert cu partitura în mână. Actorii ar răspunde, cred cu însufleţire unor asemenea acţiuni, care ar avea, sper, şi priză la public.”

Această mentalitate a fost insuflată mai târziu sutelor de jucători pe care i-a pregătit. „Il Luce” obișnuia să-și ducă fotbaliștii la teatru și la muzee. Fostul atacant dinamovist Claudiu Vaișcovici a povestit că a ajuns să vadă Muzeul Luvru datorită mentorului său. Filosofia sa de viață s-a reflectat într-o carieră încununată cu 36 de trofee majore, printre care Cupa UEFA și Supercupa Europei.