Interviu EXCLUSIV: Roxane Gay, despre foame și alte nevoi

Sfera personală este politică, a susținut feminismul ultimelor decenii, deși nici o autoare nu și-a revendicat această expresie care, spun feministele, poate fi a oricăreia dintre milioanele de femei ale căror alegeri și corpuri au fost disecate, analizate și judecate dintotdeauna. Și nu există, probabil, vreo arie pe care sintagma aceasta să o acopere mai bine decât cea a corpului feminin, care poate fi – ne-au arătat oamenii, presa, social media cu atât mai mult – bun sau rău. Despre cum ajungi să locuiești un corp rău și despre cum te raportezi tu însăți la el, când întreaga societate îți subliniază în fiecare minut cât de greșit e el, a scris Roxane Gay în Foame. Memoriile corpului (meu), apărută în 2017 și tradusă de curând la Black Button Books.

Foame este o carte onestă și puternică, radicală în încercarea ei de a relata o realitate atât de inconfortabilă cum este cea de a face pace cu un corp care nu te ascultă. Este o carte plină de întâmplări jenante, situații umilitoare, de nedreptăți și refuzuri – o carte sinceră despre o viață trăită într-un fel de trup de care societatea se poate lipsi. Toate aceste experiențe, dar și cea fundamentală, care le-a declanșat, ca într-un efect de domino, pe toate celelalte (Gay a fost victima unui viol în grup la vârsta de 12 ani) sunt adunate la un loc în Foame. E o carte care a fost scrisă cu dificultate și care nu se citește ușor, și nu pentru că nu ar fi bine scrisă (este!), ci pentru că fiecare cuvânt taie în carne vie, expunând cele mai fragile și dureroase aspecte ale traiului într-un corp feminin care nu e ca celelalte. Despre toate acestea am povestit cu Roxane Gay în cele ce…