Cum știi ce mărime de pantofi să îți comanzi

0

Internetul ne face viața mai ușoară, fie că vrem sau nu să admitem. De departe, unul dintre motivele pentru care ar trebui să iubim lumea digitală este că ea ne pune la dispoziție o mulțime de magazine online de unde putem comanda produsele necesare, cât ai clipi. 

Eviți să faci shopping din magazinele virtuale deoarece îți este teamă că nu vei alege măsura potrivită? Acest lucru este cât se poate de posibil, mai ales în cazul pantofilor! Din fericire, am pregătit pentru tine câteva sfaturi utile care-ți vor fi de folos atunci când îți cumperi încălțăminte de pe Internet!

Cum afli care este măsura care ți se potrivește?

Deoarece măsura care ți se potrivește poate să difere de la un producător la altul. Din acest motiv, mărimea adidașilor pe care îi ai deja acasă ar putea să nu corespundă cu cea a altor încălțări dintr-un magazin online. Și totuși, dacă nu vrei să petreci ore în șir în mall în căutarea pantofilor preferați, îți spunem în continuare ce trebuie să faci înainte de a pune în coș modelul preferat. 

Pentru început, ai nevoie de două coli albe A4, de un centimetru și de un pix (sau marker, cariorică etc.). În cazul în care nu ai la îndemână un centimetru, poți folosi o ruletă. 

Mai apoi, așează colile pe podea și poziționează-ți tălpile goale deasupra lor. 

Cu ajutorul instrumentului de scris, trasează conturul picioarelor, pentru a determina dimensiunea lor. Nu ar trebui să te surprindă dacă una dintre tălpi pare mai mare decât cealaltă – de fapt, este foarte posibil să fie chiar așa, dar nu te îngrijora căci este perfect normal. 

Folosind centimetru, măsoară dimensiunea fiecărei tălpi, după care poți să accesezi site-urile preferate pentru a-ți găsi un model preferat de pantofi. 

De unde să comanzi încălțăminte online?

Deoarece există și foarte multe magazine online care nu folosesc imagini reale ale produselor, trebuie să ai grijă de unde îți comanzi încălțămintea. Pentru a te feri de surprizele neplăcute, alege doar acele site-uri care au recenzii bune din partea utilizatorilor. De exemplu, dacă ai nevoie de pantofi sport Adidas de damă poți avea siguranță că găsești produse originale pe epantofi.ro. 

De asemenea, după ce ai ales modelul pe care ți-l dorești, consultă tabelul cu mărimi pe care orice magazin online trebuie să îl aibă. În acest mod, vei alege pantofii care ți se potrivesc cel mai bine! 

Alte sfaturi utile atunci când comanzi încălțăminte online 

  • Comandă produse dintr-un magazin online care oferă posibilitatea de retur, pentru cazul în care vrei să schimbi pantofii sau să îți primești banii înapoi. 
  • Când alegi pantofi sport, adaugă 0.5 cm sau jumătate de număr în plus; această regulă este valabilă cu atât mai mult în cazul pantofilor pentru antrenament, deoarece atunci când faci efort fizic intens picioarele ți se vor umfla. 
  • Dacă îți dorești o nouă pereche de pantofi eleganți, alege cel mai apropiat număr. Majoritatea pantofilor confecționați din piele se lărgesc după câteva purtări. 

Este simplu să decizi ce mărime de pantofi trebuie să îți comanzi, dacă ții cont de sfaturile și de trucurile pe care ți le-am prezentat în acest articol! 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.