Charlize Theron a dezvăluit cu cine se află într-o relație, iar răspunsul ei te va surprinde
Nu este deloc ușor să fii într-o relație, mai ales atunci când ești o persoană atât de cunoscută, precum este Charlize Theron, iar fanii sunt cu ochii pe tine la fiecare pas.
Astfel că Charlize le-a împărtășit fanilor pe Instagram o imagine cu ea, alături de Nicole Kidman și Margot Robbie, în timp ce se îmbrățișau. În ultimul timp, ele au petrecut foarte mult timp împreună pe platourile de filmare.
La descrierea imaginii, Charlize a scris: „Simt că trebuie să fiu sinceră. Sunt într-o nouă relație. Cu aceste două femei. Serios vorbesc.”
Charlize Theron, Nicole Kidman și Margot Robbie au petrecut mult timp împreună în ultima vreme, mai cu seamă că ele sunt protagonistele filmului Bombshell, o peliculă care are la bază un scandal sexual de la Fox News, în care Roger Ailes a fost acuzat de hărțuire sexuală.
Imaginea pe care Charlize Theron a postat-o ne aduce în prim-plan cât de mult se susțin cele trei actrițe una pe cealaltă și cât de determinate sunt să lucreze împreună.
Și nu este pentru prima dată când Charlize își apreciază colegele de breaslă. În ianuarie, ea a…
Citeste continuarea AICI