Ce ține acasă Cristina Țopescu. „În casa mea, e cu mine tot timpul”
Cristina Țopescu a fost mereu o susținătoare a monarhiei. Jurnalista a avut ocazia de a sta de vorbă cu Regele Mihai, a cărei mare admiratoare a fost. Vedeta are acasă numeroase amintiri cu Regele Mihai.
„În orice zi specială, mă gândesc la cei dragi care nu mai sunt. Iar Regele meu, al nostru, e printre ei. Mă simt binecuvântată că am putut stat atât de mult de vorbă cu Majestatea Sa, că și-a deschis sufletul în interviul ăsta care a devenit și un film documentar despre familia regală, „Nimic fără Dumnezeu”.
Când aveți nevoie de o gură de demnitate, decență și noblețe sufletească, aruncați un ochi peste el ! Vi-l dăruiesc încă o dată acum,… îl postez acum. În casa mea, Regele nostru e cu mine tot timpul”, le-a spus Cristina Țopescu celor care îi urmăresc activitatea în mediul online.
Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani. Pe 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.
Citește și: EXCLUSIV | Cât te costă să te cazezi la minihotelul lui Cosmin Bărcăuan de lângă Salonic. Firea și Pandele au fost clienții fostului fotbalist
Citeste continuarea AICI