# Bogdan Ioan a câștigat Vocea României 2018 > Bogdan Ioan (28 de ani) a câștigat finala concursului Vocea României 2018. Tânărul s-a făcut remarcat încă de la audiții datorită timbrului deosebit și a fost numit „Michael Jackson de România”. Bo... Publicat: 15 decembrie 2018, 03:53 · Actualizat: 15 decembrie 2018, 03:55 · Autor: Radu Munteanu · Categorie: [Lifestyle](https://joo.ro/articole/lifestyle/index.html.md) · Pagina web: https://joo.ro/bogdan-ioan-a-castigat-vocea-romaniei-2018/ · Publicație: Joo ![](https://joo.ro/wp-content/uploads/2018/12/1544846143_bogdan-ioan-a-castigat-vocea-romaniei-2018.jpg) **Bogdan Ioan (28 de ani) a câștigat finala concursului Vocea României 2018. Tânărul s-a făcut remarcat încă de la audiții datorită timbrului deosebit și a fost numit „Michael Jackson de România”.** ## Bogdan Ioan a câștigat marele premiu în valoare de 100.000 de euro Bogdan Ioan este câștigătorul celui de-al optulea sezon al show-ului „Vocea României”, titlu obținut datorită votului telespectatorilor, pe care i-a convins că merită marele trofeu și premiul în valoare de 100.000 de euro. Astfel, Smiley a reușit a doua victorie consecutivă, după cea obținută sezonul trecut cu Ana Munteanu și a treia reușită din istoria emisiunii. Smiley a fost câștigător și în primul sezon, în 2011, alături de Ștefan Stan. ## Pe locul doi s-a situat Dora Gaitanovici Pe locul doi s-a aflat Dora Gaitanovici (18 ani), din echipa Irinei Rimes, pe locul trei s-a clasat Alma Boiangiu (26 de de ani), eleva lui Tudor Chirilă și reprezentanta Andrei, Mădălina Coca s-a situat pe ultimul loc. Câștigătorul Vocea României, Bogdan Ioan s-a făcut remarcat încă de la audiții prin interpretarea piesei „Earth Song”, care a devenit cel mai vizionat moment din istoria emisiunii de la Pro Tv. În finala „Vocea României” a cântat tot o melodie din repertoriul lui Michael Jackson, „Billie Jean” și a fascinat publicul.